Cel mai mare spital din Sălaj, atins de coronavirus. O asistentă medicală a fost infectată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeia este internată de mai multe zile FOTO Arhivă

Autorităţile au fost zgârcite şi cu informaţiile cu privire la acest caz, dar au precizat că în urma testării colegilor săi de serviciu, nicio altă probă nu a avut rezultat pozitiv.

Un cadru medical de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Zalău a fost confirmat cu coronavirus. Rezultatele pozitive ale testului au venit în urmă cu câteva zile, însă autorităţile au păstrat tăcerea cu privire la acest subiect.

La solicitarea "Adevărul", reprezentanţii Prefecturii Sălaj au precizat că angajatul SJU Zalău a fost testat pozitiv în 25 iulie, iar de atunci este internat în spital. Aceeaşi sursă a mai spus că toţi contacţii direcţi ai pacientului au fost plasaţi în carantină la domiciliu, însă nu a comunicat numărul lor. În schimb, a menţionat că au fost testaţi toţi colegii de la locul de muncă, fără a fi înregistrat vreun alt caz de infectare.

Potrivit unor surse din cadrul unităţii spitaliceşti, este vorba despre o asistentă medicală din cadrul Secţiei Radiologie.
În judeţul Sălaj, de la debutul pandemiei, s-au infectat cu noul SARS-CoV-2 179 de persoane, patru dintre ele în ultimele 24 de ore.

Citiţi şi:

O comună riscă să intre în carantină după o ceremonie religioasă. Planul cu care autorităţile vor să evite măsura extremă

lertă la Spitalul din Zalău, după ce un pacient de la Urologie a fost confirmat cu coronavirus

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry