Bugetarii sălăjeni pun umărul la salvarea casei lui Iuliu Maniu. S-au adunat banii pentru începerea lucrărilor de susţinere a fundaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa memorială este închisă de mai mulţi ani din cauză stării avansate de degradare

Cu ajutor venit şi din partea bugetarilor sălăjeni, s-au adunat banii necesari începerii lucrărilor de susţinere a casei memoriale Iuliu Maniu din Bădăcin, judeţul Sălaj.

Demersul prefectului Sălajului, Ionel Ciunt, de a-i duce pe şefii de deconcentrate la Bădăcin, pentru a vedea starea casei memoriale Iuliu Maniu, a avut, se pare, efectul scontat. Angajaţii din acestor instituţii au pus mână de la mână şi au adunat banii necesari pentru a completa suma cu care preotul paroh Cristian Borz să poată începe lucrările de consolidare a fundaţiei, considerate de primă urgenţă. Reamintim că pentru salvarea de la prăbuşire a casei, în februarie a fost demarată o campanie publică de strângere de fonduri. Sălăjeni şi nu numai, firme şi fundaţii (cum este Fundaţia Corneliu Coposu), personalităţi ale vieţii artistice (actriţa Oana Pellea) s-au implicat în campanie, reuşindu-se până acum strângerea a aproximativ 42.000 de lei.

FOTO Prefectul i-a scos pe şefii de deconcentrate pe teren pentru o cauză nobilă


Potrivit echipei de campanie,  banii s-au strâns în urma unui număr de 73 de donaţii în lei, euro, dolari sau lire de la români din Sălaj, din ţară şi din străinătate, români din diferite categorii sociale, fundaţii, firme şi instituţii publice, români pentru care spiritul civic şi istoria naţională mai înseamnă ceva.


Pasul următor: obţinerea avizelor


Odată adunaţi banii pentru demararea lucrărilor,se va trece la obţinerea avizelor necesare începerii lucrărilor şi la contactarea unei firme specializate. Campania publică „Salvaţi Istoria Naţională, Salvaţi Casa lui Iuliu Maniu din Bădăcin!“ va continua, însă, întrucât după lucările de susţinere a fundaţiei a clădirii, care presupun subzidirea acesteia, va trebui refăcut acoperişul, care în momentul de faţă este atât de degradat încât apa pătrunde în interior la fiecare ploaie şi se înfiltrează în pereţi şi pardoseală. ”În continuare se aşteaptă şi banii din partea Primăriei Pericei, primarul Boncidai Csaba promiţând la începutul campaniei, în urmă cu circa 4 luni suma de 10.000 de lei”, spun membrii echipei.


Doritorii pot să sprijine acest proiect, donând în conturile:


Lei: RO22RZBR0000060002085400
Euro: RO18RZBR0000060002899205
Dolari: RO11 RZBR 0000 0600 1092 7730
Cont PayPal: salvaticasamaniu@yahoo.com
deschise la Raiffeisen Bank, Agenţia Şimleu-Silvaniei, jud. Sălaj

Vă mai recomandăm:

O mare actriţă vine în sprijinul cinstirii unui mare român. ”Dacă nu ne respectăm Istoria nu vom putea niciodată să ne construim viitorul”

FOTO Cum ne batem joc de testamentul lui Iuliu Maniu. Apel pentru salvarea casei memoriale a Sfinxului de la Bădăcin

Cum justifică Seniorul Coposu cele trei „greşeli“ ale lui Iuliu Maniu

Cum i-a salvat Iuliu Maniu de la moarte pe 38 de evrei. Scrisoarea lui Corneliu Coposu care demontează acuzaţiile de antisemitism lansate de comunişti



r

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte