Bărbat în stare gravă, după ce a căzut de la etajul trei al unui imobil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat în vârstă de 34 de ani din Zalău a ajuns, marţi noapte, în stare gravă la spital după ce s-a prăbuşit de la etajul al treilea al unui bloc din cartierul Brădet.

Un apel la numărul unic de urgenţă făcut marţi seară, la ora 20.40, anunţa că un zălăuan în vârstă de 34 de ani zace pe caldarâm după ce a căzut în gol de la etajul al treilea. Incidentul s-a produs pe strada Pictor Ioan Sima din municipiul Zalău, la faţa locului deplasându-se două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

La momentul sosirii cadrelor medicale, tânărul era conştient şi uşor agitat, prezentând politraumatism de bazin şi posibile fracturi la ambele membre inferioare. Potrivit primelor cercetări, se pare că bărbatul a căzut în picioare de la etajul al treilea al blocului în care locuia. A fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Zalău, în acest moment fiind internat la Secţia Ortopedie, pentru tratament de specialitate.

Poliţiştii desfăşoară cercetări pentru strabilirea cu claritate a împrejurărilor în care s-a produs incidentul. În anchetă este luată în calcul şi probabilitatea ca tânărul să fi consumat substanţe care intră sub incidenţa legii.

Vă mai recomandăm:

Un copil de şase ani s-a prăbuşit de la etajul 3. Totul s-a petrecut sub ochii mamei

Disperarea unui tată a cărui fiică a fost ucisă acum 17 ani: „100 de ani să mai trăiesc şi nu le-aş da pace anchetatorilor până nu află adevărul“

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie