30 la sută dintre jucăriile din magazinele din Sălaj, periculoase pentru copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jucării periculoase, fără avertismente, indicaţii şi preţul afişat. Sunt doar câteva dintre neregulile constatate de către inspectorii de la Protecţia Consumatorului.Un control tematic făcut de CJPC Sălaj la opt magazine de jucării din judeţ a identificat abateri în asigurarea securităţii celor mici la patru dintre operatorii economici verificaţi.

Din cele o mie de jucării verificate zilele trecute de inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) în magazinele de profil din judeţ, aproximativ o treime au fost găsite cu nereguli – susţine Claudiu Silaghi, directorul acestei instituţii.

Verificările s-au făcut în cadrul unui control tematic dispus de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului pentru a se vedea modul de asigurare a securităţii jucăriilor, în contextul în care decembrie este o lună în care se cumpără mai mult ca în restul anului astfel de produse.

Jucării periculoase

Potrivit lui Silaghi, au fost controlate opt magazine, dintre care în patru au fost găsite nereguli. Principala neregulă constatată în cele patru magazine a fost că jucăriile nu aveau avertismentele şi indicaţiile de utilizare traduse în limba română. „Este vorba despre jucăriile care conţin piese mici, care se pot desprinde uşor şi care pot ajunge să fie înghiţite de copii şi să le cuazeze sufocarea. Au fost nenumărate astfel de cazuri în toată ţara“, explică Silaghi, precizând că în cazul acestor jucării, părinţii sau cei care le cumpără trebuie să fie avertizaţi că ele nu sunt potrivite decât peste o anumită vârstă.

La acelaşi control, inspectorii CJPC au constatat şi că cei mai mulţi comercianţi nu afişează preţul jucăriilor. Pentru toate aceste nereguli, comercianţii în cauză au fost amendaţi cu 1.100 de lei, iar 290 de jucării au fost oprite de la vânzare.

Gem de zmeură făcut exclusiv din mere uscate

În aceeaşi perioadă, inspectorii au oprit de la comercializare şi gemurile de zmeură şi căpşuni purtând marca Grand Defne. „Pe etichetă scria că borcanele conţin, după caz, gem de zmeură ori marmelatta de căpşune, însă din analiza compoziţiei a rezultat că în borcanele respective nu era nici urmă din fructele respective. Conţinutul era, de fapt, piure din mere uscate, cu arome de zmeură sau căpşune, ce inducea în eroare consumatorul“, a mai spus Claudiu Silaghi.

Operatorii de telefonie mobilă, verificaţi

Controalele inspectorilor de la CJPC continuă în această perioadă la agenţii economici ce vând produse alimentare, nealimentare şi cei ce au ca obiect de activitate serviciile. „Verificăm contractele întocmite de operatorii de telefonie mobilă, pentru că se pare că există încălcări ale legii la unii dintre ei“, spune Silaghi.

Mai multe pentru tine:
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji