VIDEO „Sfânta“ înghesuială pentru agheasmă a făcut victime la Vaslui. O bătrână a leşinat şi a fost nevoie de intervenţia poliţiştilor locali

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zeci de oameni s-au înghesuit pentru o sticlă de agheasmă FOTO: Ionuţ Balaban

Ca în fiecare an, de Bobotează, bisericile din municipiul Vaslui au fost luate cu asalt de credincioşi. Nici de această dată, în ciuda sfaturilor date de preoţi, lumea nu a stat civilizată la rând şi s-a călcat în picioare pentru o sticlă cu apă sfinţită.

Şi în acest an, cea mai căutată biserică din Vaslui a fost „Adormirea Maicii Domnului“, biserica păstorită de protopopul de Vaslui, preotul Vasile Pârcălabu. 

Ca de fiecare dată, unii credincioşi şi-au pierdut răbdarea de a aştepta în linişte împărţirea agheasmei şi, în încercarea lor de a ajunge mai repede în faţă, au făcut o victimă. Unei bătrâne i s-a făcut rău şi a leşinat din cauza îmbrâncelilor şi a înghesuielii, ea fiind scoasă din mulţime pe braţe de către poliţiştii locali. Din fericire, femeia şi-a revenit după câteva minute şi nu a fost nevoie de intervenţia unui echipaj medical. 

O bătrână din Vaslui a leşinat în timp ce aştepta să ia agheasmă

Ca să calmeze spiritele, preoţii au cerut oamenilor legii să facă ordine şi, chiar şi aşa, o parte din enoriaşi nu au vut răbdare. 

La o biserică din Vaslui a fost nevoie de intervenţia poliţiştilor locali pentru a calma spiritele la înghesuiala pentru agheasmă

După aproximativ o oră de la terminarea slujbei, curtea bisericii s-a golit, şi astfel oricine a putut să ia agheasmă fără să stea la înghesuială.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie