Vasluiul a mai adus un fundaş de naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea clubuli FC Vaslui a reuşit să mai facă un transfer în această perioadă aducându-l la echipă pe Marius Mareş, fost jucător al celor de la Jiul Petroşani.

Potrivit jurnaliştilor de la prosport.ro, Mareş, care anul acesta va împlini 18 ani, a semnat un contract pe 6 ani cu FC Vaslui. Acesta a fost şi unul din jucătorii de bază a Naţionalei U 16 a ţării noastre. 

Din câte se pare, fotbalistul, care joacă pe postul de fundaş stânga, a luat această decizie după ce cei de la FC Vaslui s-au ocupat de o problemă medicală de-a a sa. El a suferit o intervenţie chirurgicală la genunchiul drept pe vremea când încă era la Jiul, însă părinţii lui au suportat toate cheltuielile. 

Preşedintele executiv de la FC Vaslui a declarat că starea lui Mareş a fost una gravă, dar că acum jucătorul este refăcut. “De două luni ne luptăm cu el să se recupereze, la Bucureşti, şi acum este bine. Medicul care s-a ocupat de el a spus că nu ştie cum de a mai pus piciorul jos. A fost un caz foarte grav. Este incredibil cazul lui. Nu poţi să foloseşti un jucător şi apoi să-l laşi la voia întâmplării. Mă mir că nu s-a ocupat nimeni de el. Putea să fie nenorocit pe viaţă.”, a declarat Dragoş Iftime pentru prosport.ro.

Mareş a venit  liber de contract după ce federaţia i-a dat dreptate în urma unui memoriu depus pentru o datorie a clubului Jiul petroşani de 2.800 de lei. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie