Trei dintre cei şapte violatori vasluieni care au şocat România, puşi în libertate. Câţi ani de puşcărie au făcut în total

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Boicu, Alin Rotaru şi Ioan Surleac (de la stânga la dreapta) FOTO Adevărul

Cei trei violatori din "lotul Vaslui" care şi-au recunoscut faptele în timpul procesului au fost liberaţi condiţionaţi. Pedeapsa integrală urma să le expire în 2020.

Cei trei tineri din localitatea vasluiană Văleni, condamnaţi în dosarul de viol care a scandalizat România, au fost liberaţi condiţionat rând pe rând în ultimele luni. Ultimul liberat condiţionat din grupul celor trei tineri, judecaţi şi condamnaţi în baza acordului de recunoaştere, a fost cel care a primit şi cea mai mică pedeapsă, Ioan Surleac.

Tânărul de 23 de ani a fost pus în libertate pe 26 septembrie, înainte de executarea integrală a pedepsei, în urma unei hotărâri pronunţată de Judecătoria Găeşti. Surleac a ajuns la penitenciarul din judeţul Dâmboviţa în urma transferului de la Vaslui.

A formulat, iniţial, cerere de liberare condiţionată în luna martie a acestui an, însă Judecătoria Vaslui a respins-o. motivând că nu a dat dovadă de bună credinţă în privinţa achitării daunelor civile. Surleac nu achitase niciun leu din daunele morale stabilite pentru victimă (câte 10.000 de lei de fiecare inculpat).

La scurt timp după ce instanţa din Vaslui s-a opus liberării condiţionate, ceilalţi doi tineri care îndeplineau condiţiile liberării condiţionate, Alin Rotaru şi Bogdan Boicu, au virat în contul victimei daunele morale cuvenite. Astfel, în cazul lor, Judecătoria Vaslui a dispus liberarea condiţionată, deşi aveau pedepsele de executare cu câteva luni mai mari decât cea a lui Surleac.

În motivarea Judecătoriei Găeşti, prin care s-a decis punerea în libertate şi a celui de-al treilea condamnat, judecătorii arată că Surleac, pe lângă achitarea obligaţiilor civile, ”a dat dovezi temeinice de îndreptare şi a avut un comportament bun în timpul detenţiei”, nefiind sancţionat niciodat şi fiind recompensat de 24 de ori, o dată cu învoirea pentru a merge acasă pentru o zi.

Toţi cei trei condamnaţi au câştigat fiecare peste 250 de zile de libertate, urmare a condiţiilor de detenţie necorespunzătoare. Dacă pedepsele ar fi fost executate integral, cei trei tineri care au recunoscut acuzaţiile de viol şi lipsire de libertate ar fi trebuit să iasă din închisoare în aprilie 2020.

În prezent, după gratii au mai rămas doar cei patru agresori, care nu şi-au recunoscut faptele. Trei dintre ei ar putea fi eliberaţi condiţionat anul viitor. Cel care are de executat cea mai mare pedeapsă este liderul grupului, Silviu Burada, condamnat la 10 ani de închisoare.

Cazul violului din Vaslui a provocat o reacţie fără precedent pentru opinia publică din România, urmare a campanie permanente de denigrare a victimei, precum şi atitudinea sfidătoare a celor şapte tineri, puşi în libertate în timpul anchetei.

Cei şapte tineri din localitatea vasluiană Văleni au fost condamnaţi definitiv în 2015 la pedepse cuprinse între 6 şi 10 ani de închisoare pentru viol şi lipsire de libertate, fiind acuzaţi că au abuzat o elevă până la leşin.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Elevă din Vaslui, sechestrată şi violată de şapte indivizi la întoarcerea de la şcoală

Dezvăluiri cutremurătoare în cazul elevei din Vaslui, violată de şapte tineri: abuzată până la leşin, stropită cu alcool şi iarăşi batjocorită 

Gest incalificabil al unuia dintre cei 7 violatori din Vaslui, judecaţi în libertate după ce au violat o elevă până la leşin: „O să dau eu cu maşina peste voi“

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!