Tânărul care s-a spânzurat sâmbătă în toaleta unui tren căzuse în patima jocurilor de noroc

0
Publicat:

Un tânăr de 26 de ani a fost găsit spânzurat, sâmbătă, într-o toaletă a trenului Interregio Iași–București.

Ancheta poliției continuă FOTO: Adevărul (arhivă)

Descoperirea a fost făcută de unul dintre controlori, la scurt timp după plecarea trenului din Gara Iași. Șeful de tren a alertat autoritățile prin 112, anunțând că un călător a fost găsit inconștient, spânzurat, în baia vagonului. La fața locului, echipajele SMURD au efectuat manevre de resuscitare, însă medicii au declarat ulterior decesul tânărului.  

Martorii au declarat că după plecarea din stația Nicolina, acesta a mers în toaleta de la capătul vagonului, de unde nu s-a mai întors la locul lui. “Cred că era hotărât să facă ceea ce a făcut pentru că din prima l-a întrebat pe controlor de toalete. Am mers așa, cu el plecat de la locul lui, până la Vaslui. După ce trenul a pornit din Gara Vaslui, controlorul a mers la toaleta respectivă, pe care a găsit-o încuiată. Inițial a crezut că acolo s-a ascuns cineva care nu are bilet, însă după ce a forțat ușa și a spart-o, l-a găsit pe băiat fără suflare. Eram aproape de Crasna, așa că mecanicul a oprit în gara de acolo, unde am stat mai bine de o oră, până au venit echipajele medicale și cele de poliție. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru el”, a declarat un martor al tragicului eveniment pentru Vremea Nouă.

Tânărul se numește Denis Alexandru și este din Vaslui.   Cei care l-au cunoscut spun că acesta a ales să se despartă de această lume din cauza păcănelelor. Denis fusese plecat câțiva ani și în străinătate, unde a reușit să câștige câțiva bani, o parte din ei băgându-i la păcănele. “Nu cred că acumulase datorii pe care să nu le poată depăși, mai ales că avea la cine să apeleze în cazul în care dădea de probleme mai mari. Căzuse în patima asta, a păcănelelor, se știa asta, însă niciodată nu a dat de înțeles că ar putea să recurgă la un asemenea gest. Era tânăr, avea toată viața în față, păcat că a ales acest final”, a declarat un prieten al lui Denis. 

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”