Stranierii au luat cu asalt cabinetele stomatologice din Vaslui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cabinetele medicale stomatologice din Vaslui au devenit o modă pentru patronii românilor care muncesc în străinătate. Preţurile mult mai mici practicate de stomatologii din ţara noastră îi determină pe italieni sau spanioli să profite şi să îşi facă lucrările dentare în România. Mai nou, aceştia profită şi de tehnologie şi îşi fac programările pe e-mail.

Unul dintre dentiştii vasluieni cu un portofoliu „sănătos" de clienţi străini este Cristina Antip. De ani buni, când vine vara, cabinetul ei se umple de oameni care şi-au schimbat accentul din cauza limbii străine pe care o vorbesc în ţara în care lucrează. Vasluienii care lucrează în străinătate şi-au convins şi patronii să vină în România să îşi facă lucrările dentare, deoarece condiţiile oferite sunt aceleaşi ca şi în străinătate, însă preţurile sunt chiar şi de 10 ori mai mici. 

„Numai în acest an am tratat peste 50 de străini care mi-au călcat pragul datorită vasluienilor plecaţi la muncă peste hotare. Mai bine de 80% dintre ei sunt italieni. Cei mai mulţi vin să îşi facă implanturi dentare, deoarece la noi preţul unei astfel de lucrări este de 500 de euro, în timp ce în Italia cel mai ieftin implant ajunge la 1.500 de euro. Mai nou, foarte mulţi dintre pacienţii din altă ţară vin pentru reabilitare dentară cu ceramică presetă care, tot în Italia spre exemplu, o astfel de lucrare ajunge la 2.500 de euro, iar la noi este de 10 ori mai ieftină", ne-a spus Cristina Antip. 

De trei ori mai mulţi clienţi

Atât vara, cât şi în perioada sărbătorilor legale, stomatologii români abia mai fac faţă numărului mare de pacienţi care iau cu asalt cabinetele medicale. Ei profită din plin de vacanţele stranierilor deoarece veniturile lor se triplează în această perioadă. Acesta este şi motivul pentru care şi-au prelungit programul de lucru. „Eu nu îmi concediu în perioada iunie-august, ba dimpotrivă, stau la cabinet mai mult decât de obicei. Dacă într-o zi obişnuită nu aveam mai mult de 9-10 clienţi pe zi, acum numărul lor s-a triplat. Ca în fiecare an, în această perioadă îmi voi prelungi programul până la ora 20:00“, ne-a mai mărturisit medicul Cristina Antip. 

Programări pe e-mail

Mai nou, tehnologia are şi ea un cuvânt de spus în ceea ce priveşte relaţia dintre medic şi pacient. Aşa se face că mare parte din cabinetele medicale şi-au făcut propriile site-uri, iar acum ele sunt mai uşor de găsit de clienţii din toată lumea. E de ajuns să se discute întâmplător despre un medic anume, că acesta poate fi găsit cu ajutorul unui calculator conectat la internet. „Mai bine de jumătate din clienţii străini nu i-am cunoscut. Au aflat de mine şi mi-au trimis e-mail-uri prin care au cerut o programare. Cealaltă jumătate este alcătuită din clienţi străini care ajuns la cabinet prin intermediul vasluienilor care muncesc la ei“, a mai spus doctoriţa Antip.

În anul 2011, medicii stomatologi din Italia au demarat un amplu protest împotriva omologilor din România, pe care îi acuza că le fură clienţii din cauza preţurilor mici practicate de aceştia din urmă.  Mai multe asocialţii profesionale din peninsulă au cerut forurilor  europene să ia măsuri pentru a stopa acest fenomen, însă fără sorţi de izbândă, deoarece s-a considerat, aşa cum este şi normal, că piaţa este una liberă. 

Citeşte şi:

Situaţie critică la Vaslui: doi medici la 17.000 de bolnavi! Lipsa medicilor diabetologi, sesizată la Prefectură

Medicii de familie din judeţul Vaslui riscă să rămână fără cabinete

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă