Spitalele din judeţul Vaslui, fără bani pentru ultimul trimestru al anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toate cele patru spitale din judeţ au intrat în ultimul trrimestru cu un deficit financiar considerabil, iar teama că nu îşi vor primi salariile a revenit asupra cadrelor medicale.

Managerii de spitale îşi pun mâinile în cap, deoarece nu ştiu de unde să mai facă rost de bani pentru a plăti furnizorii şi serviciile. Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) a dat bani doar pentru salariile din luna septembrie şi octmobrie, însă nimeni nu garantează că o parte din aceşti bani vor fi cheltuiţi în altă parte. 

Spre exemplu, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui ar fi nevoie de 24 de milioane de lei pentru a acoperi atât cheltuielile de personal, cât şi necesarul pentru bunuri şi servicii. Numai pentru salarii ar mai fi nevoie, până la sfârşitul acestui an, de  circa 12 milioane de lei.

Spitalul „Elena Beldiman“ din Bârlad a intrat, în octombrie, cu un deficit de 4,5 milioane de lei, sumă neonorată de CJAS, ceea ce îi dă mari bătăi de cap proaspătului manager al unităţii, Ştefan Constantinciu, cel care a preluat mandatul de la 1 octombrie. „Probabil că sunt primul manager de spital care preia mandatul pe minus. Deocamdată, nu am făcut o analiză financiar-contabilă pentru că nu am avut acces la informaţii până astăzi, la preluarea mandatului. O radiografie completă a situaţiei durează minimum trei luni, dar lucrurile nu vor sta pe loc în acest timp. Cert este că trebuie neapărat o rectificare bugetară. Din raportul Ministerului Sănătăţii reiese că aproximativ 90%  dintre spitalele din ţară sunt pe minus“, a declarat Constantinciu. Numai pentru salarii, spitalul bârlădean ar avea nevoie, luna, de 3, 2 milioane de lei. 

Situaţia stă mai bine la Spitalul „Dimitrie Castroian“ din Huşi, acolo unde nişte economii făcute de conducere încă de anul trecut a mai salvat situaţia luna aceasta. Potrivit unui calcul făcut de managerul unităţii, până la sfârşitul acestui an ar mai fi nevoie de 1,55 de milioane de lei lunar.  „Am văzut o simulare şi, pentru luna octombrie, ni se vor da numai 1,1 milioane de lei. Din aceşti bani, un milion de lei se vor duce pe salarii şi tichete de masă. Nu ştiu de unde vom face rost de bani pentru a plăti curentul şi gazul. Noi mizăm, din experienţa ultimilor şapte ani, să primim nişte bani la rectificare. Am avut noroc că am avut nişte economii de anul trecut şi am reuşit să fim la zi cu toate datoriile. Repet şi eu, ca şi colegii mei: lumea trebuie să înţeleagă că sănătatea costă bani”, a afirmat Lucia  Rotaru, managerul spitalului huşean.

Situaţie este în aceeaşi notă şi la Spitalul de Psihiatrie din Murgeni, unitate care pentru luna septembrie a primit suma de 330.000 de lei, bani extrem de puţini ţinând cont că numia pe salarii se duc 280.000 de lei. „Avem deficit bugetar, dar suntem în limitele contractuale la plata facturilor către furnizori. Aşteptăm rectificarea bugetară, dar premisele nu sunt îmbucurătoare“, a declarat Daniel Iordan, directorul financiar-contabil al unităţii. Spitalul de Psihiatrie are nevoie de un buget lunar de 4,2-4,3 miliarde lei vechi pe timp de vară, iar în sezonul rece, când cresc cheltuielile la întreţinere, e nevoie de peste 5 miliarde pe lună pentru funcţionarea normală.

Citeşte şi:

Conspiraţie sau neştiinţă? Niciun spital din Vaslui nu a făcut decontări de medicamente către pacienţii internaţi

Fără maşini în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate