Șoseaua de centură așteptată de toată lumea, dar pe care nu vrea nimeni să o recepționeze VIDEO

0
Publicat:

Șoseaua de Centură a municipiului Bârlad este așteptată de ani de zile, dar când în sfârșit este gata autoritățile se fac că plouă.

Șoseaua de centură a municipiului Bârlad este finalizată FOTO: captură video Ștef

De mulți ani, municipiul Bârlad se confruntă ci o problemă de trafic deosebită. Tot traficul greu trece prin mijlocul orașului, motiv pentru care prin 2016 s-a gândit o centură de ocolire, care ar fi trebuit să fie finalizată în 2018.

Au trecut încă șase ani de atunci. La începutul verii 2024, în buza campaniei electorale, toată lumea vorbea că se va circula pe centură, care va prelua traficul greu.

Deși investiția este gata de două luni, nimeni nu vrea să o recepționeze.

Șeful regional a CNAIR a asigurat ba că în iunie, ba că în iulie, calvarul oamenilor va lua sfârșit, dar toate aceste promisiuni s-au dovedit a rămâne la stadiul de vorbe.

Cel mai probabil se așteaptă campania electorală de la sfârșitul toamnei.

Noi acum am terminat (n.r. 15 august), după cum vedeți astăzi am făcut ultimele retușuri și am chemat inspectorii să vină marți (20 august), să înceapă verificările. Să știți că o să dureze și să nu vă așteptați mai devreme de 15 septembie să se circule pe această variantă ocolitoare. Fiindcă după orice inspecție o să mai fie chestii de rezolvat și mă refer aici de cele ce țin de siguranța traficului”, a declarat pentru ziarul Vremea Nouă Camelia Niculae, dirctorul de infrastructură al Companiei.

Deputatul USR, Mihai Boteaz a reacționat public față de acestă situație.

 „Domnul Solomon, domnul Popica, domnul Trifan, domnul Boroș, chiar și domnul Buzatu, toți domnii PSD-iști care vă lăudați că aveți numărul de telefon al lui Ciolacu, al lui Grindeanu, dați-le domnilor un telefon! Să vină și la Bârlad, să inaugureze centura asta, dacă tot e gata, haide să-i dăm drumul! Că nu mai putem cu camioanele astea prin oraș, cu tot traficul ăsta care ar putea să iasă din oraș. Să nu mai avem noxe, să nu mai avem praf, că e plin de praf... Nu e cazul să așteptăm până în noiembrie, până vine campania electorală, că nu știu, sigur o să mai fie lucruri unde trebuie să vă pozați”, a spus deputat Mihai Botez (USR).

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile