Salariaţii Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare a Pajiştilor Vaslui au dat în judecată instituţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare a Pajiştilor din Vaslui a fost chemată la judecată, după ce toţi salariaţii s-au arătat nemulţumiţi de nişte imputări ale unor sume de bani ce ar fi trebuit să fie reţinute din salariu în anul 2010.

Cei şapte salariaţi ai instituţiei s-au adresat instanţei după ce conducerea i-a anunţat că au de returnat la casierie anumite sume de bani ce nu le-au fost reţinute din leafă în anul 2010.

Practic, reducerea salarială cu 25 de procente făcută de Guvernul Boc în toate instituţiile statului nu s-a aplicat şi la Staţiunea de cercetare din Vaslui, iar acum oamenii sunt nevoiţi să returneze o parte din acei bani fără vina lor.

„Eroarea a fost descoperită de Curtea de Conturi în timpul efectuării controlului de fond. Nu am mers pe o decizie de reţinere directă din salariu, ci am ales varianta emiterii unor înştiinţări de plată prin care salariaţii să achite sumele direct la casierie. Acum vom aştepta decizia instanţei“, a declarat Emil Ichim, directorul Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare a Pajiştilor Vaslui.

În medie, ficare din cei şapte salariaţi au de achitat suma de 500 de lei, atât cât reprezintă echivalentul diminuării salariale aplicată pe o perioadă de 3 luni.  

Citeşte şi:

Ce face supărarea din om: un vasluian dă în judecată toate instituţiile statului

Primar din Vaslui, trimis în judecată pentru conflict de interese

Mai multe pentru tine:
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate