Prostituţie sub nasul poliţiştilor. “Trebuie să le fotografiem în fapt”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prostituatele care activează la ieşirea din Bârlad spre Vaslui FOTO Sabina Ghiorghe

Cea mai veche meserie pentru femeile cu moravuri uşoare este practicată “la polul sărăciei” sub ochii poliţiştilor de când fapta nu mai e considerată infracţiune, ci simplă contravenţie

Prostituatele din Vaslui şi Bârlad care figurau până la începutul acestui an cu datorii de miliarde pentru neplata amenzilor aplicate pentru paracticarea meseriei şi-au schimbat tactica de lucru. Potrivit vechiului Cod Penal, oferirea plăcerilor carnale în schimbul banilor era considerată infracţiune, acum e doar contravenţie. Prin urmare, nu se mai feresc de ochii vigileţi ai oaaenilor legii şi le râd în nas dacă sunt întrebate de ce fac “autostopul”.

“Le putem amenda conform Legii 61/1991 republicată, dar nu rezolvăm nimic cu asta. E le fel ca şi în cazul cerşetoriei. Dăm amenzi pe care nu le plăteşte nimeni. Mai nou, trebuie să le fotografiem în fapt pentru a demonstra că se prostituau, altfel, cotestă amenda şi pierdem în instanţă”, a explicat, pentru “Adevărul”, Vasile Rădoi, şeful Poliţiei Locale Bârlad.

Aşa se face că în acest an nu a fost aplicată nicio amendă. În plus, în ultimii ani, o singură “damă de companie” a fost surprinsă în câmpul muncii, într-o maşină parcată în fostul poligon de la intrarea în Bârlad dinspre Tecuci.

Cât priveşte datoriile adunate de prostituatele din judeţul nostru, nimeni nu le mai ţine socoteala. Potrivit unei statistici întocmite de Primăria Vaslui în 2013, o tânără din oraşul reşedinţă de judeţ a strâns 550 de amenzi pentru practicarea prostituţiei, valoarea totală a acestora fiind de 200.000 de lei. Majoritatea sancţiunilor au fost aplicate în judeţul Constanţa. O parte din amenzile încasate au fost preluate de Primărie în 2008 de la Adminsitraţie Finanţelor Publice, odată cu schimbarea legislaţiei fiscale conform căreia recuperarea banilor din amenzi se face de către primării.

Şi Bârladul are prostituate de top în materie de amenzi neplătite. Valoarea totală a amenzilor depăşeşte 500.000 de lei. Parte din aenzi au fost transformate în muncă în folosul comunităţii pentru a nu fi prescrise. Periodic sunt înoite aceste “transformări”, dar niciudată nu a fost văzută vreo “fetiţă” la văruitul trotuarelor unde îşi caută clienţii.

Primăria Bârlad a evitat să dea informaţii clare ziarului “Adevărul” cu privire la datoriile adunate de domnişoarele de moravuri uşoare din urbe. Prin vocea purtătorului de cuvânt au promis că vor da informaţiile. Ulterior au schimbat foaia. “Domnul primar va rugat să faceţi o cerere scrisă”,  a spus Constantin Niţuc, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bârlad.

Citeşte şi:

Emanciparea sexuală a bârlădenilor la mijlocul anilor ’70. Reţele de proxeneţi şi prostituate   Sexul, un subiect tabu în perioada pre-decembristă, era practicat în Bârlad mai ceva ca-n zilele noastre. Aşa spun cei care-şi amintesc de vremea când “Maria <dos> de fier” era cea mai căutată femeie uşoră din urbe, iar indivizi precum Dan, zis Amăicuţei, ori Mihai Avram erau mari combinatori de “bagaboante”.

Mai multe pentru tine:
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”