Preoţii şi călugării vasluieni, obligaţi să aibă legitimaţii de serviciu. De ce a impus măsura episcopul Huşilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă Adevărul

În luna septembrie, preoţii şi călugării din judeţul Vaslui au participat la şedinţe foto pentru a le eliberate apoi legitimaţii de serviciu, care le atestă calitatea de angajaţi  ai Eparhiei Huşilor. Aceştia vor trebui să prezinte legimaţiile atunci când merg într-o altă eparhie.

Cei peste 350 de preoţi din judeţul Vaslui sunt obligaţi să aibă asupra lor legitimaţii de serviciu. Decizia a fost luată de Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor. 

În luna septembrie, preoţii şi călugării vasluieni de la toate parohiile din judeţ au participat la şedinţe foto, urmând ca în perioada următoare să primească legitimaţii de serviciu, care le atestă calitatea de angajaţi ai Eparhiei Huşilor. 

Prin decizia amintită se urmăreşte demascarea falşilor preoţi sau călugări, care cer donaţii de la oameni, invocând construcţia unor biserici. Un astfel de caz a fost descoperit recent la Galaţi. Un tânăr de 20 de ani, Ionuţ Chiriţă, a intrat în vizorul poliţiştilor în ianuarie 2021, când a fost prins mergând cu Boboteaza, deşi nu era preot. 

El le-a prezentat anchetatorilor o diplomă falsă, emisă de aşa numita Patriarhie Ortodoxă a Naţiunilor, care atestă că a devenit preot începând cu data de 20 iulie 2019, iar aceasta este semnată de „Arhiepiscopul şi Mitropolitul Ioan” din cadrul Mitropoliei Moldovei.

Preoţii vasluieni vor fi obligaţi să prezinte legitimaţiile de serviciu atunci când merg într-o altă eparhie.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Înşelăciune prin metoda „burlanul”. Cum a fost păcălit un vârstnic să plătească suma de 13.000 de lei

Înşelăciune cu credite ilegale. Cum au dat două femei o lovitură de peste 70.000 de lei la o casă de ajutor reciproc

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi