Poliţist din Vaslui care a accidentat mortal o bătrână, pensionat pe caz de boală la doar 39 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Constantin Lungu, fostul şef de post de la Postul de Poliţie Gârceni, cel care a accidentat mortal o bătrână în luna noimebrie a anului trecut fiind prins băut la volan, s-a pensionat pe caz de boală.

Omul legii s-a internat la spital imediat după producerea accidentului în urma căruia o bătrână de 82 de ani a decedat. Tragedia a avut loc pe data de 7 noiembrie 2012 şi, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, în momentul producerii accidentului, poliţistul nu era de serviciu. Atunci, colegii de la rutieră ai fostului şef de post au constatat că acesta s-a urcat băut la volan, rezultatul testării cu aparatul alcooltest fiind de 1,11 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. 

Odată cu începerea urmăririi sale penale, conducerea inspectoratului l-a demis pe Lungu din funcţie, acesta rămânând un simplu agent la Postul de Poliţie Gârceni. La scurt de la producerea accidentului, omul legii a stat numai prin concedii medicale, fără să se mai prezinte la serviciu. 

Conducerea IPJ ridică din umeri

Conducerea IPJ Vaslui recunoaşte că, din punct de vedere moral, pensionarea poliţistului nu este onorabilă, dar susţine că nu are ce face atâta timp cât legea îi permite. „Dacă a îndeplinit condiţiile, nu avem ce face. Nu avem competenţa de a verifica actele medicale. În acest caz, ştiu că fostul şef de post chiar a avut probleme medicale, el fiind internat şi înaintea producerii acelui accident rutier“, a precizat comisarul şef Mihai Carp, şeful IPJ Vaslui. 

Asta înseamnă că agentul Constantin Lungu a scăpat de o eventuală sancţiune pe care ar fi putut să o primească în urma unei cercetări disciplinare a inspectoratului, sancţiune pe care ar fi primit-o în urma unei sentinţe definitive pronunţate de judecători. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete