O fetiţă de 9 ani, crescută de bunici, a murit în condiţii suspecte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O fetiţă de 9 ani a murit în condiţii suspecte luni după-amiază în localitatea vasluiană Guşiţei, comuna Dimitrie Cantemir.

Fetiţa, a cărei mamă a murit la câteva luni după naştere, era crescută de bunici. În ultimele zile, bunica a fost internată în spital, copila rămânând acasă cu bunicul. La sfârşitul săptămânii trecute, fata, elevă în clasa a III-a, a început să se simtă rău, însă bunicul s-a gândit că ar fi vorba de o banală răceală. 

Între timp, bunica a revenit acasă de la spital, iar fetiţa i-a comunicat şi ei că se simte rău. I-a spus că şi-ar dori nişte dulciuri şi suc. Bătrâna a mers la magazinul din sat pentru a cumpăra nepoatei ceea ce îşi dorea, însă în momentul în care a ajuns acasă, a constatat că starea fetiţei s-a înrăutăţit. Abia atunci a solicitat ajutorul la 112.

Cadrele medicale ajunse la faţa locului au găsit pacienta în stop cardiorespirator. În ciuda manevrelor de resuscitare, medicii nu au mai putut face nimic pentru salvarea copilei, constatând decesul acesteia. 

”În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă. Urmează a se efectua necropsia cadavrului,în urma căreia se vor stabili cauzele decesului”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui. 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare