O femeie din Vaslui, spulberată pe trecerea de pietoni de un şofer beat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie de 56 ani, din Vaslui, a fost victima unui accident rutier produs  de un tânăr aflat sub influenţa băuturilor alcoolice.

Aceasta s-a angajat în traversarea regulamentară a străzii Traian, pe marcajul pietonal, moment în care a fost lovită de autoturismul condus de un tânăr de 26 ani, din comuna Deleni. Victima  a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui unde a fost diagnosticată cu „fractură gambă”. 

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Pe numele conducătorului auto, Ioan Crăciun, a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului. 

Acesta este cel de-al doilea accident produs în ultimele zile în municipiul Vaslui, pe trecerea de pietoni. O fată de 14 din comuna Dodeşti a fost rănită într-un accident produs joi dimineaţă pe trecerea de pietoni din faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui.

   Mai puteti citi: 

 Accident grav la Huşi: două persoane rănite, după ce autoturismul în care se aflau s-a rostogolit de mai multe ori în afara carosabilului

Accident grav în apropiere de Huşi: doi tineri au ajuns la spital după ce un autocamion a lovit în plin o căruţă nesemnalizată

Pericol de explozie în apropiere de Huşi: o cisternă încărcată cu combustibil s-a răsturnat. Traficul în zonă, restricţionat

Teribil accident rutier într-o suburbie a Bârladului. Adolescentă de 15 ani, ucisă de un sportiv beat şi fără permis

Vasluian prins de poliţişti conducând fără permis de două ori, în 48 de ore