Minore din Huşi obligate să se prostitueze din cauza sărăciei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru fete minore, cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani, pentru care un proxenet din municipiul Huşi a fost arestat preventiv în urmă cu două zile, au ajuns să se prostitueze din cauza greutăţilor. Ele provin fie din familii sărace, fie din familii dezorganizate, mediu numai bun pentru proxeneţi de a-şi racola noi victime.

Toate cele patru fete care au fost atrase în capcana lui Lucian Topală, un tânăr de 26 de ani din municipiul Huşi ce le-a obligat să se prostitueze, sunt eleve la diferite ujnităţi şcolare din Huşi. Două dintre fete, în vârstă de 17 ani, chiar erau colege de clasă la un liceu din oraş şi ambele proveneau din familii cu probleme.

Una dintre ele, Diana, a rămas fără tată, iar de atunci viaţa ei s-a schimbat în rău. Îşi pierde nopţile în anturaje dubioase şi nimeni nu pare să reuşească să o aducă pe drumul cel bun.

Cea de-a doua fată, Pamela (foto), provine dintr-o familie dintr-un sat component al comunei Olteneşti, ceea ce înseamnă că este departe de părinţi şi uşor influenţabilă. Chiar dacă a ajuns să îşi vândă corpul pentru bani, colegii şi cadrele didactice nu o condamnă, deoarece este una dintre elevele care nu le-a creat niciodată probleme în interiorul liceului. „Este una dintre cele mai cuminte eleve care se chinuie să termine anul şcolar. Chiar ia şi bursa <<Bani de liceu>>, ceea ce demonstrează că nu are absenţe“, a spus unul dintre profesorii fetei.

Proxenetul Topală, arestat

Cel care le-a racolat pe aceste fete se numeşte Lucian Topală, este din municipiul huşi şi are 26 de ani. Oamenii legii au reuşit să îl bage după gratii după ce tânărul a început să se laude că „are fetiţe de vânzare“.

„Minorele provin atât din municipiul Huşi, cât şi din comunele învecinate şi frecventau cursurile unor instituţii de învăţământ din oraş. Inculpatul a profitat de vulnerabilitatea victimelor, având în vedere capacitatea de discernământ diminuată a acestora. Mai mult, minorele erau şi constrânse fizic în cazul în care refuzau să întreţină relaţii intime cu clienţii“,  a declarat Mihaela Iosipescu, procurorul-şef al biroului teritorial Vaslui al DIICOT.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie