Medicii urgentişti din Bârlad, la un pas să demisioneze. Amenzile DSP Vaslui au deschis Cutia Pandorei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi dintre medicii urgentişti de la Spitalul Municipal de Urgenţă Bârlad au depus demisiile azi dimineaţă (23 martie) şi tot azi au revenit asupra deciziei

Doctorul Diana Terchi, şef al Compartimentului Primiri Urgenţe Bârlad şi medicul Cristian Vladu au fost la un pas de a-şi da demisia. Astăzi, 23 martie, au depus cererile. La scurt timp, după discuţiile în Comitetul Director, şi le-au retras.

"Am reevaluat situaţia, am depăşit stresul şi la final s-a revenit asupra intenţiilor. Nu este nicio demisie", a precizat, pentru "Adevărul", Gabriela Daniş, directorul medical al Spitalului Municipal "Elena Beldiman".

Intenţia celor doi medici de a demisiona a venit la scurt timp după ce corpul de control din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui a declanşat ancheta la Bârlad ca urmare a decesului în drum a unui pacient de 84 de ani, la puţin timp după ce a ieşit pe uşa spitalului. Incidentul s-a petrecut pe 9 martie.

Ca primă măsură, DSP a dat un avertisment spitalului şi trei medici urgentişti au fost amendaţi cu câte 1.000 lei.

Dr. Diana Terchi a fost amendată pentru simplul fapt că este şef CPU şi răspunde pentru orice disfuncţie a compartimentului. Pe 8 martie a fost de gardă doctorul Vladu, iar pe 9 martie a fost de gardă dr. Svetlana Andronachi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare