Judeţul unde jumătate din suprafaţa arabilă, aproape 200.000 de hectare, se transformă în deşert

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă Adevărul

Din cauza eroziunii solului, Agenţia Naţională de  Îmbunătăţiri Funciare Vaslui efectuează în prezent lucrări de combatere a acestui fenomen pe 195.600 de hectare, care a afectat grav şi fertilitatea terenurilor agricole.

Agenţia Naţională de  Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) Vaslui derulează în prezent lucrări de combatere a eroziunii solului pe o suprafaţă de 195.600 hectare de teren arabil din judeţ.

Este vorba despre 11 amenajări care au ca principal scop combaterea eroziunii solului de suprafaţă şi în adâncime, stingerea formaţiunilor torenţiale şi stoparea proceselor de alunecare a solului. 

Se doreşte astfel redarea în circuitul agricol a suprafeţelor de teren afectate de procesele de degradare a solului, mărirea capacităţilor de producţie a acestora, precum şi protecţia obiectivelor social-economice.

„Lucrările de combaterea eroziunii solului ce se regăsesc în aceste amenajări constau în drumuri de exploatare, canale dalate şi canale de pământ, construcţii hidrotehnice, lucrări transversale, podeţe tubulare şi podeţe dalate, plantaţii antierozionale de protecţie. Personalul din cadrul compartimentului de exploatare au asigurat paza şi integritatea acestor lucrări, au verificat secţiunile de scurgere a canalelor de evacuare şi a podeţelor din amenajări pentru prevenirea inundării unor obiective social economice”, a declarat Sandu Damian, directorul ANIF Vaslui.

Din cauza situaţiei amintite, o mare parte din suprafeţele arabile din judeţul Vaslui au un grad de fertilitate scăzut.

Conform datelor Direcţiei de Agricultură Vaslui, gradul de fertilitate al terenurilor este următorul: clasa I de fertilitate-5.834 hectare, adică 1,45% din totalul suprafeţei arabile din judeţ care este de 401.039 hectare; clasa II de fertilitate-93.060 hectare (23,2%); clasa III de fertilitate-158.008 hectare (39,4%); clasa IV de fertilitate-105.896 hectare (26,5%); clasa V de fertilitate-38.241 hectare (9,5%).

Vă mai recomandăm să citiţi şi: 

Seceta „a ucis” recoltele. Aproape 4.000 de hectare de rapiţă sunt compromise total în judeţul Galaţi

Seceta ne lasă fără pâine. „Sunt zone unde culturile de grâu sunt compromise“

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”