Incendiu devastator "La răscruce de drumuri". Focul a mistuit afacerea unor localnici din Trestiana

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Magazinul "La răscruce de drumuri" din Trestiana FOTO Adevărul

Incendiul propagat duminică dimineaţa, 8 mai, în cel mai mare magazin sătesc din Trestiana, s-a soldat cu pagube materiale însemnate

Magazinul sătesc din localitatea Trestiana, comuna Griviţa, cunoscut sub numele "La răscruce de drumuri", a ars în întregime în noaptea de sâmbătă spre duminică (7/8 mai).

Focul a izbucnit de la o defecţiune a instalaţiei electrice şi a ars mocnit în primă fază. Nefiind observat la timp, flăcările au mistuit tot ce se afla în interior. Alarma a fost dată în jurul orei 2 dimineaţa.

"La momentul intervenţiei incendiul se manifesta cu flacără deschisă şi risca să se propage la locuinţa aflată în prelungirea magazinului. A ars aproximativ 25 metri pătraţi de tavan şi acoperiş dar şi toate bunurile aflate în interior", a spus Ionel Roşu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

S-a transformat în scrum toată aparatura electrică şi electronică din interior (frigidere, aparat aer condiţionat, casă marcat, televizor, calculator etc), mobilier, dar şi bunurile alimentare şi nealimentare aflate la vânzare.

Proprietarii magazinului au şi centru de butelii aflat în apropierea magazinului, riscul unor explozii fiind major. Patronii locuiesc în casa ridicată în spatele magazinului şi au fost la un pas să piardă şi locuinţa.

Magazinul "La răscruce de drumuri" se află la câteva zeci de metri distanţă de locul unde în toamna anului trecut a avut loc un incendiu soldat cu pagube materiale importante. Este vorba de vila fostului poliţist Cătălin Munteanu, de la Biroul Rutier Bârlad, care ar fi luat foc tot din cauza unei defecţiuni la instalaţia electrică.

Citeşte şi:

Incendiu devastator la vila din Trestiana a unui fost poliţist de la Biroul Rutier Bârlad. Focul a distrus aproape tot

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie