Incendiu de proporţii la spitalul bârlădean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din fericire, a fost vorba despre o simulare gândită de ISU Vaslui cu scopul de a-i pregăti pe pompierii de la Detaşamentul Bârlad să reacţioneze în cazul unui incendiu real.

170 de pacienţi şi angajaţi ai secţiei Medicală, situată la ultimul nivel al clădrii principale a Spitalului Municipal de Urgenţă „Elena Beldiman” , au fost evacuaţi în cursul zilei de joi, 13 martie. Eliberarea nivelulului IV al clădirii a făcut parte dintr-un exerciţiu al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui cu tema „Intervenţia forţelor specializate pentru limitarea şi îănlâturarea unui incendiu la o instituţie medicală”.

Scopul acesteia a fost perfecţionarea deprinderilor personalului de la Detaşamentul de pompieri Bârlad pentru a şti să acţioneze ca la carte dacă dezastrul s-ar produce cu adevărat.
Pentru a pune în aplicare simularea de incendiu, au fost aduse patru autospeciale cu stingere apă şi spumă, un autocamion, o autoscară mecanică şi un autoturism de primă comandă.
Tot joi, pompierii au fost desfăşurate activităţi similare şi la Sanatoriul TBC Bârlad (podul clădirii) şi la Spitalul de Psihiatrie Murgeni.
La final, organizatorii s-au declarat mulţumiţi de reacţia pompierilor bârlădeni. Potrivit comunicatului de presă emis, pompierii au demonstrat în cadrul simiulării că „pot gestiona corect şi coerent o situaţie de urgenţă de o asemnea anvergură”.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată