Imagini cu frigiderul în care ar fi luat şpagă directorul de la Drumuri şi Poduri Bârlad. „Ei și ce? O filmat acolo în frigider, sau ce?”

0
Publicat:

Directorul Societăţii Lucrări Drumuri şi Poduri Reiser SA Bârlad, Daniel Buzamăt, ar fi primit o şpagă de 50.000 de lei în frigiderul din birou, se arată în referatul DNA cu propunerea de arestare preventivă.

Frigiderul în care a fost ascunsă mita FOTO g4media.ro

Directorul Daniel Buzamăt a fost arestat preventiv pentru luare de mită. El este acuzat că, între martie şi mai 2022, ar fi primit în total 100.000 de lei de la reprezentantul unei benzinării particulare pentru a-l ajuta să asfalteze staţia PECO cu costuri mici şi cu resursele companiei de stat. Şi patronul benzinăriei, Gică Călin, a fost arestat pentru dare de mită.

În referatul DNA sunt mai multe stenograme ale discuţiior dintre directorul Reiser SA Bârlad şi un intermediar al şpăgii, Cătălin Darîngă. Ce nu ştia Buzamăt era că Darîngă colabora cu DNA şi purta tehnică de intreceptare, potrivit g4media.ro.

Frigiderul din biroul lui Daniel Buzamăț FOTO g4media.ro

<<BUZAMĂT DANIEL a confirmat practic în cuprinsul discuției și modalitatea în care a primit banii, care au fost puși de către DĂRÎNGĂ CĂTĂLIN în frigiderul din biroul său, manifestându-și încrederea că nu pot exista însă probe în acest sens:

DĂRÎNGĂ CĂTĂLIN – Eu zic că sigur…țiganul o să spună… 

BUZAMĂT DANIEL – Așa, și?

DĂRÎNGĂ CĂTĂLIN –  O să spună…Da, dom’le…am dat…Da…mi-o dat…mie…i-am adus (neinteligibil)…când i-a lăsat acolo…în frigider și… (neinteligibil)

BUZAMĂT DANIEL – Ei…și ce? (neinteligibil) O filmat acolo în frigider…sau ce? (….)

Totodată, BUZAMĂT DANIEL a confirmat că a primit și într-o altă împrejurare bani, prin intermediul lui DĂRÎNGĂ CĂTĂLIN de la CĂLIN GICĂ, DĂRÎNGĂ CĂTĂLIN lăsându-i suma respectivă de bani într-un autoturism, care era parcat în zona Capșa din Bârlad: 

Daniel Buzamăț FOTO arhivă Adevărul

BUZAMĂT DANIEL: Apăi doar știi că ț-am zis. Dacă nu era chestia ceea nu mă durea nici în …, sincer îți spun.

DĂRÎNGĂ CĂTĂLIN: Ș-atunci, când am adus a doua oară, când am adus banii șia, la cofetărie iar mi-o picat, atunci am zis, să-mi bag … zic, camere pe la dracu să le ieie de aici. La cofetărie când ți i-am pus jos, la maşină, în,  la picioare. Mi-ai dat cheile și m-am dus și i-am pus jos, înțelegi? Atunci

BUZAMĂT DANIEL: Îi duceau ei la Capșa?”>>,  se arată în referatul DNA.

Daniel Buzamăt este membru PNL. Lucrări Drumuri şi Poduri Reiser SA Bârlad este o companie deţinută de Consiliul Local Bârlad.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €