FOTO ISU Vaslui a fost dotat cu şenilată pentru intervenţii în caz de urgenţă în zonele greu accesibile din judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui are în dotare începând cu 19 decembrie, o autospecială şenilată.  Autovehiculul a fost achiziţionată de Consiliul Judeţean în cadrul proiectului   “Îmbunătăţirea capacităţii şi calităţii sistemului de intervenţie în situaţii de urgenţă în condiţii de iarnă”.

Autoşenilata, cu tracţiune 8 X 8,  este un vehicul specializat pentru intervenţii în zone izolate, care nu pot fi accesate în alte condiţii. Vehiculul poate urca uşor un teren în pantă, pe terenuri mlăştinoase şi prin nămeţi în vederea evacuarii victimelor, cu acordarea primului ajutor, fiind dotată şi cu targă specială. 

Aceasta este prevăzută cu şenile pentru zăpadă şi gheaţă, conferindu-i astfel o putere mărită la deplasarea pe teren accidentat sau pe noroi, în plus se poate transforma în vehicol amfibie pentru traversarea apelor.  Vehiculul are o capacitate de transport de maxim şase persoane pe uscat şi patru pe apă, iar în condiţiile transportării unei victime permite deplasarea cu patru persoane (victima pe targă plus alte trei persoane). Autospeciala este dotată cu autoturism de tractare şi platforma, având şi un sistem de sonorizare care poate fi detectat de eventualele victime, maşina urmând a deservi întreg judeţul Vaslui.

În cadrul aceluiaşi proiect, în perioada următoare la sediul inspectoratului vor ajunge şi trei autofreze. Acestea au în dotare o freză de capacitate mare şi vor acţiona pentru deszăpezirea drumurilor şi facilitarea accesului autospecialelor de pompieri, SMURD şi SAJ la locul intervenţiei.         Nici autofrezele nu au o singură destinaţie,  pe timpul verii  autofrezele vor transporta câte un rezervor de apă, cu capacitatea de 7.000-9.000 litri, fiind dotate cu câte o pompă de alimentare a rezervorului şi/sau refulare a apei pentru stingerea incendiilor.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”