FOTO Concert extraordinar oferit de maestrul Gheorghe Zamfir în cea de-a treia seară a „Zilelor Vasluiului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şi cea de-a treia zi de petrecere a vasluienilor a fost plină de evenimente culturale şi sportive, însă, fără îndoială, concertul susţinut lui Gheorghe Zamfir a făcut ca aceatransformat această seară în cea mai reuşită de până acum.

A treia zi de petrecere a început cu concursuri de şah, fotbal şi fotbal tenis. Iubitorii handbalului au avut parte de un meci extrem de interesant între HC Vaslui şi Dinamo Bucureşti, partida fiind cea din ultimul act al „Cupei municipiului Vaslui la handbal“.

Iubitorii de carte au fost prezenţi la Muzeul Judeţean, acolo unde a avut loc lansarea cărţii intitulată „Rădăcini“, scrisă de jurnalistul Radu Bobică. 

Spre seară, în Parcul Copou, a avut loc premierea concursului de artă fotografică „Vasluiul în alb-negru şi color“, iar iubitorii de film au putut urmări „A fost sau n-a fost“, film regizat de Corneliu Porumboiu.

Iubitorii de folclor şi-au dat întâlnire la ştrand, acolo unde naistul Gheorghe Zamfir i-a ridicat în picioare pe cei aproximativ 5.000 de vasluieni prezenţi la concertul său.  De asemenea, oficialităţile oraşului au decis ca anul 2013 să fie dedicat maestrului Gheorghe Zamfir, oferindu-i acestuia o plachetă aniversară.

Citeşte şi:

FOTO Prima zi de petrecere a vasluienilor, un adevărat spectacol

FOTO A doua zi a petrecerii vasluienilor: lansări de carte, expoziţii, concerte

Mai multe pentru tine:
Meghan Markle n-a mai așteptat și a dat vestea cea mare, atât de așteptată de fanii ei. Ducesa e în culmea fericirii
Un gigant american cu firme în România concediază 14.000 de angajaţi
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Casa Albă a concediat toți membrii agenției de urbanism responsabilă cu patrimoniului arhitectural din Washington D.C. Trump vrea remodelarea Capitalei după propria viziune
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO