FOTO Baciul Ionel, un cioban stabilit în Austria, le dă lecţii de omenie românilor: taie betoane şi se implică în campanii umanitare

Ionel Pascu (34 ani), din Bârlad, stabilit în Austria în urmă cu 10 ani, dă lecţii de omenie românilor. Învăţat să muncească din copilărie şi să aprecieze banii adunaţi, bărbatul face gesturi de o omenie cum rar întâlneşti

Ionel Pascu (34 ani) din oraşul Bârlad, judeţul Vaslui, se implică în campanii umanitare pe cont propriu şi împarte ajutoare familiilor nevoiaşe, în special celor cu copii. De mai bine de doi ani, de câte ori vine acasă, îşi umple remorca maşinii cu lucruri donate de austriceci şi pe traseul de la Arad până la Bârlad opreşte la casele dărăpănate şi le împarte bunurile adunate.

„Am văzut un caz la televizor care m-a impresionat, un copil care îşi dorea de Crăciun o bucată de pâine. M-a revoltat. Sârbii din Austria sau oameni de alte naţii îi ajută pe cei rămaşi acasă. Noi de ce nu am putea să ne ajutăm“, a povestit, pentru “Adevărul”, Ionel Pascu.

Ciobanul ajuns patron

Ionel a fost învăţat cu munca din copilărie. Tatăl său avea turmă cu peste 500 de oi încă de pe vremea comuniştilor. Atât el, cât şi cei trei fraţi ai săi, participau la treburile gospodăreşti. „Am fost baci (oier n.r.) de mic. La 13 ani mergem deja cu tractorul familiei la arat. Am arat toate tarlalele din comunele învecinate Bârladului”, îşi aminteşte Ionel.

A plecat în Austria în urmă cu zece ani, după un timp şi-a luat şi soţia alături de el. Copilul lor, Toni (8 ani), e mai mult austriac decât român. A făcut tot felul de munci grele. De câţiva ani lucrează în construcţii pentru un patron sârb: taie betoane. O muncă foarte grea care presupune şi riscuri. Toţi banii munciţi cu atâta trudă i-a pus deoparte sau i-a investit. Împreună cu fraţii săi a deschis un campus la ieşirea din Bârlad spre Ciocani, Complex Camp, dotat cu teren de tenis şi teren de fotbal cu zgură, căsuţe, terasă şi un restaurant pentru evenimente festive. Tot în oraşul natal şi-a ridicat o casă, deşi nu are de gând să se întoarcă acasă: „Ce să fac în România? De întors nu mă mai întorc. Dar nici nu pot rămâne nepăsător. Toate naţionalităţile se ajută, noi de ce n-am face la fel”.

S-a stabilit în Imst Solden (Austria), în munţii Alpi, la graniţa cu Elveţia, Germania şi Italia. Are în plan să-şi ridice propria casă cu o mică pensiune turistică unde să poată caza români.

Un altfel de Moş Crăcin

Ionel a adus primele ajutoare în ţară în urmă cu doi ani, în preajma Crăciunului, impresionat fiind de copilul care îşi dorea să-i aducă Moşul o bucată de pâine. Şi-a încărcat remorca maşinii cu tot felul de lucruri, parte adunate de la austrieci, parte din lucrurile care nu-i mai trebuiau copilului. După ce a trecut graniţa în ţară s-a oprit în toate localităţile unde a văzut familii nevoiaşe cu copii şi le-a împărţit darurile. De la Arad până la Bârlad a facut mai multe popasuri. „Nu dau niciodată bani. Am dat bani pentru o biserică şi după prima sută de euro, preotul mi-a mai cerut. Şi tot aşa până a ajuns să fugă pe stradă după mine. Banii pot fi cheltuiţi aiurea, când vreau să ajut, ofer bunuri, ştiu ca vor fi folosite”, spune Ionuţ.

În ultimii ani revine acasă de maimulte ori pe an, câteodată vine o dată la trei luni. După doi ani în care a făcut colecte şi donaţii de unul singur, cum s-a priceput, a decis să se implice mai mult, să apeleze la Crucea Roşie, să facă un site sau să promoveze pe internet ceea ce face, pentru ca la următoarele transporturi acasă să poată veni cu lucruri consistente: mobilă, aparate electrocasnice etc. “De Paşte voi veni cu ajutoare mai consistente, vreau să-l aduc şi pe băieţelul meu să vadă cum trăiesc alţi copii. Toni face pretenţii la mâncare. Nu ştie ce viaţă au unii copii”, a conchis Ionel.

Ionel Pascu are 8 clase şi munceşte chiar şi câte 20 de ore pe zi. A ajutat şi alţi români să-şi găsească un loc de muncă în Austria. Puţini au fost cei care s-au adaptat: „Eu nu am cerut niciodată mărire de salariu, dar patronii au fost mulţumiţi şi mi-a crescut leafa în timp. Alţii, când se văd cu 2.000 de euro după o lună de muncă încep să facă pretenţii“.