Femeie de 43 de ani, găsită în comă într-o râpă dintr-un sat din Vaslui. Medicii au declarat decesul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie de 43 de ani a fost găsită astăzi în stare de inconştienţă într-o râpă din satul Văleni, comuna Pădureni.

UPDATE: Din primele cercetări desfăşurate de poliţişti, s-a stabilit că, duminică seara, femeia plecase de la locuinţa tatălui său, la care fusese în vizită, însă nu a mai ajuns acasă. Luni dimineaţă, în jurul orei 9, a fost descoperită de un localnic în stare de inconştienţă în apropierea unui drum, care ducea spre locuinţa femeii. Acesta a sunat la 112. Femeia a fost transportată la spitalul din Huşi, unde medicii au declarat decesul după două ore. 

”Urmează a fi efectuată necropsia pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs decesul femeii. Pe corpul acesteia nu au fost descoperite leziuni traumatice, care să indice că a fost victima unei infracţiuni”, a precizat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui

Femeia care a decedat în urma şocului hipotermic era cunoscută cu afecţiuni cronice, motiv pentru care poliţiştii nu exclud ca acesteia să i se fi făcut rău în timp ce se deplasa spre casă şi să fi căzut în văgăună, fără a fi observată de cineva.

Ştire iniţială

Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Vaslui femeia era în stop cardio respirator, având o temperatură a corpului de 22 de grade. A fost transportată la spitalul din Huşi, însă, în ciuda manevrelor de resuscitare femeia nu a mai putut fi salvată.

Poliţiştii au declanşat o anchetă pentru a stabili în ce împrejurări a ajuns femeia în râpă şi dacă a fost victima vreunei infracţiuni.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele