Dosar penal pentru o fată de 13 ani care şi-a dat o identitate falsă la spital când a născut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O fată în vârstă de 13 ani, din oraşul vasluian Murgeni, este cercetată de poliţişti pentru fals privind identitatea, după ce adolescenta şi-a dat o altă identitate la spital atunci când a născut, cel care a lăsat-o însărcinată fiind şi el anchetat pentru act sexual cu un minor.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui, ancheta în acest caz a fost declanşată în urma sesizării făcute de Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, după ce fata de 13 ani, care a născut în această unitate, a prezentat cadrelor medicale certificatul de naştere al unei adolescente de 16 ani, din Băceşti, arată Mediafax.

De fapt, proaspăta mămică se mutase de curând în această localitate, la o soră de-a ei, copila rămânând însărcinată pe perioada cât a locuit în Murgeni.

"Din discuţiile purtate astăzi (n.r. - luni) cu poliţiştii, reiese că minora a prezentat cadrelor medicale un certificat de naştere al unei adolescente de 16 ani, temându-se să nu fie primită în spital să nască, neştiind că actul medical nu este condiţionat de prezentarea unui act de identitate. Poliţiştii desfăşoară în continuare cercetări în acest dosar pentru fals privind identitatea, însă oricum minora nu va răspunde penal, având în vedere că nu a împlinit vârsta de 14 ani", a declarat, luni, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Ştraub.

Pe lângă fata de 13 ani, poliţiştii îl vor cerceta penal şi pe cel care a lăsat-o însărcinată pe copilă, un adolescent de 16 ani din Murgeni, tânărul fiind acuzat de relaţii sexuale cu un minor.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG