Dosar penal pe numele vicepreşedintelui PDL, Cristian Boureanu, pentru mită electorală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Boureanu îşi doreşte un nou mandat de parlamentar FOTO: adevarul

Deputatul Cristian Boureanu şi colegul său de partid, deputatul Dan Marian, candidaţi pentru noi mandate în Parlament într-un colegiu din judeţul Vaslui, s-au ales cu dosar penal, ei fiind cercetaţi după ce ar fi oferit mici drept mită electorală.

Potrivit agenţiei Mediafax, dosarul de cercetare penală a fost întocmit în urma unei sesizări făcute de către unul dintre contracandidaţii lui Cristian Bourreanu din Colegiul numărul 6 Vaslui, care susţine că atât el, cât şi colegul său de partid, Dan Marian, ar fi oferit mici spectatorilor care se aflau la un meci de fotnbal.

„Există o sesizare în care un candidat al unui partid reclamă că, în data de 11 noiembrie anul curent, în timpul unui meci de fotbal care a avut loc pe Stadionul Municipal din Huşi, doi candidaţi ai unei alianţe politice au distribuit spectatorilor produse alimentare. S-a întocmit dosar penal care a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi cu propunere de declinare către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere calitatea de parlamentar a persoanelor reclamate", a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.

La rândul său, deputatul Dan Marian, candidat din partea ARD la Senat în Colegiul 3 Vaslui care cuprinde şi zona municipiului Huşi, a spus că a participat la acel meci, dar că nu a oferit băuturi sau produse alimentare spectatorilor drept mită electorală. „Eu am avut calitatea de invitat la acel meci, o cupă a firmelor la fotbal, pentru a înmâna diplome de excelenţă la doi profesori din Huşi. După partidă, jucătorii şi reprezentaţii firmelor au rămas la un mic şi o friptură, dar fiecare şi-a plătit consumaţia. Eu nu am avut nicio implicaţie financiară şi, mai ales, nu a fost nimic electoral acolo. M-au abordat oamenii la stadion, dar le-am vorbit de propunerea noastră pentru salariul minim pe economie dacă vom ajunge la guvernare. Dar nu au fost afişe, pliante sau banere. Deci nu este nimic adevărat şi, în consecinţă, după ce se va încheia cercetarea împotriva mea, îi voi face plângere penală domnului Dima pentru denunţ calomnios", a precizat pentru Mediafax, deputatul Dan Marian.

De asemenea, deputatul Cristian Boureanu a afirmat că nu a fost în acea zi la Huşi, acuzaţiile fiind nefondate. „Eu nu am ajuns în municipiul Huşi în acea zi, aşa că nu aveam cum să fiu nici la acel meci de fotbal. Din ceea ce am aflat şi eu, jucătorii au rămas după partidă, acolo, între ei", a spus Cristian Boureanu.

Potrivit sursei citate, deputatul PDL a adăugat că-i va face şi el plângere penală contracandidatului său la Camera Deputaţilor, Toader Dima, pentru denunţ calomnios.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare