Cum a încercat un tânăr din Republica Moldova să intre în România, prin Vama Albiţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr din Republica Moldova, a fost depistat la Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, în timp ce intenţiona să intre în Romania cu un pistol cu aer comprimat şi 483 proiectile aferente acestuia, din categoria armelor şi muniţiilor de foc neletale, fără a deţine documentele necesare.

Tânărul de 19 ani, s-a prezentat duminică după amiază, la controlul de frontieră. pentru a intra în ţară, fiind pasager într-un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Bulgaria.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului şi persoanei, ocazie cu care, echipa comună de control, formată din vameşi şi poliţişti de frontieră, a descoperit, ascuns şi nedeclarat, pe corpul lui Ion V., la brâu, sub haine, în scopul sustragerii de la controlul de frontieră, un pistol, în interiorul căruia se afla un încărcător fără muniţie şi un tub cu aer comprimat. 

Totodată, în bagajul personal au fost descoperite 250 de proiectile de calibru 4,5 mm, 3 tuburi cu aer comprimat  şi o cutie cu 230 proiectile din plumb de 4,5 mm.

În urma verificărilor specifice efectuate s-a stabilit că atât pistolul, cât şi proiectilele descoperite fac parte din categoria armelor şi muniţiilor de foc neletale.
Tânărul a declarat poliţiştilor că a achiziţionat arma şi muniţia din R. Moldova, de la un conaţional, în urma unui anunţ pe internet, plătind suma de 1.000 lei moldoveneşti. De asemenea,a mai declarat că  nu a ştiut că la intrarea în România trebuia să-l declare sau că ar avea nevoie de documente sau avize pentru deţinerea sau transportul acestuia.

”Arma şi muniţia aferentă au fost ridicate în vederea continuării şi definitivării cercetărilor. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere sau port fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării”, au precizat reprezentanţii STPF Vaslui.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie