Cristian Boureanu va candida în Colegiul Huşi pentru un loc în Camera Deputaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Boureanu

Vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal (PDL) şi, în prezent, deputat într-un colegiu din Argeş, Cristian Boureanu şi-a anunţat candidatura pentru un nou mandat la alegerile parlamentare din luna decembrie în Colegiul Huşi pentru Camera Deputaţilor.

Prezent, ieri, în oraşul dintre vii, Cristian Boureanu îl va avea şef de campanie chiar pe primarul Huşului, Ioan Ciupilan.

„Sunt mândru că voi candida la Huşi. A fost o decizie extrem de grea pe care nu am luat-o singur. Am discutat atât cu colegii, cât şi cu preşedintele Vasile Blaga, dar, în final, decizia mi-a aparţinut. La Huşi, PDL are o echipă tânără, puternică, un primar cu experienţă, care a făcut ceva pentru acest oraş. Pentru mine poate fi o provocare un judeţ în care sunt foarte multe de făcut, un judeţ atipic, cu populaţie preponderent rurală, o zonă cu specific aparte, dar o zonă de graniţă, care va cunoaşte o dezvoltare în următorii 10 ani", a declarat Boureanu.

Cel care l-a convins pe vicepreşedintele PDL să candideze pe un colegiu din judeţul Vaslui a fost chiar preşedintele Organizaţiei Judeţene a acestei grupări politice, deputatul Dan Marian.

„Pe Cristi îl cunosc de ani buni, am crescut amândoi în politică pe când de la organizaţiile de tineret în care am activat. Este un luptător, un politician alături de care e o plăcere să lucrezi. Ideea de a-l convinge pe Cristian Boureanu să se alăture echipei noastre, îmi aparţine. Am discutat în prealabil cu primarul Ioan Ciupilan şi pot spune că îndeplineşte criteriile exigente pe care le avem în partid", a precizat şi preşedintele PDL Vaslui, Dan Marian.

Intră pe 
vaslui.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux