Conturile Primăriei Negreşti, blocate din cauza datoriilor către firma fostului edil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Datoriile acumulate de fostul primar, Ioan Cozma, au dus la blocarea conturilor Primarăriei Negreşti FOTO: Adevărul

Întreaga activitate a Primăriei oraşului Negreşti este paralizată, după ce luni dimineaţă conturile instituţiei au fost blocate, la cererea lichidatorului judiciar care administrează societatea familiei fostului primar.

Datoria invocată de lichidatorul judiciar este de 230.000 lei, sumă pentru care Judecătoria Vaslui a emis titlu executoriu. Actualul edil, Vasile Voicu, susţine că, în primăvara anului trecut, primăria a virat în conturile SC Instalrep SRL (societate administrată în acte de soacra fostului primar), suma de 230.000 lei, insă lichidatorul îl contrazice, spunând că a fost vorba doar de compensări pentru stingerea datoriilor care se ridicau 1.100.000 lei. Acestea au fost acumulate pe vremea când la conducerea primăriei se afla Ioan Cozma, iar toate lucrarile din oraş erau realizate prin intermediul firmelor sale de familie.

„Am făcut recurs la Curtea de Apel Iaşi la cele trei hotărâri judecătoreşti, dar până la pronunţarea unor decizii de către instanţa superioară, hotărârile luate de Judecătoria Vaslui sunt executorii. Până acum, am pltit o parte din sumă, dar având în vedere că justiţia trebuie să se pronunţe, corect este să aşteptăm decizia oamenilor legii, cu privire la lucrările executate în oraş de societatea Instalrep. Momentan, avem activitatea paralizată, nu putem achita facturi sau să plătim furnizori.  Nici bani de combustibil pentru transportul elevilor din satele apropiate nu avem. ”, a declarat primarul Vasile Voicu, subliniind că a cerut lichidatorului Liviu Iacob sa restituie primăriei  900.000 de lei, bani care ar fi fost achitaţi societăţii Instalrep de două ori.

Lichidatorul judiciar spune, la rândulsău, că nu face decât să respecte hotârile instanţei, ba mai mult susţine că a dat dovadă de inţelegere până la acest moment, acceptând stingerea unei mari părţi din datoriile pe care Primăria Negreşti le avea către societatea familiei fostului primar, prin compensare.

„Domnul primar a luat primăria şi cu bune şi cu rele. Întradevăr, datoriile sunt facute de fostul primar, însă ele trebuie achitate. Avem titlu executoriu, definitiv şi irevocabil, iar singura soluţie pentru ieşirea din blocaj este plata datoriei, a precizat lichidatorul judiciar Liviu Iacob.

Lucrarile care fac obiectul datoriei ce a dus la blocarea conturilor Primariei Negreşti fac şi obiectul unui dosar instrumentat de procurorii DNA. De altfel, Ioan Cozma a dobândit antecedente penale, in urma prestaţiei sale ca primar,  în 2012 fiind condamnat defintiv de Curtea de Apel Iaşi la doi ani de închisoare, cu suspendare, pentru deturnare de fonduri europene.

Invocând amenajarea unei fabrici de caramizi ecologice, Cozma a dat un tun de 48.000 euro, obţinând finanţare pentru un proiect realizat numai pe hartie. În urma acestui proiect, pe lângă banii primiţi de la Uniunea Europeană, Ioan Cozma s-a ales şi cu titlul de „primarul chirpic”, după vizita lui Jonathan Scheele, fostul şef al Delegaţiei Europene, la Negreşti din 2005. Pentru a arăta că „fabrica de chirpici”, este funcţională, fostul primar s-a folosit atunci de beneficiarii Legii 416, care au fost prezentaţi drept muncitori angajaţi în proiect. Ulterior, procurorii DNA şi instanîele aveau să arate că totul a fost o făcătură.

Citeşte şi:

Primarul Negreştiului, condamnat pentru abuz în serviciu şi fals intelectual

Locuitorii celui mai sărac oraş din ţară îşi pun speranţele în instanţă

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”