Biserică din Vaslui, prădată de hoţi. Autorii, încă necunoscuţi, au furat din cutia milei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Biserica „Înălţarea Domnului“ din Budu-Cantemir FOTO:biserici.org

Biserica din localitatea vasluiană Budu-Cantemir, comuna Stănileşti, a fost prădată acum câteva zile de autori necunoscuţi, hoţii reuşind să plece cu suma de 90 de lei, bani luaţi din cutia milei.

Potrivit poliţiştilor, biserica din Budu-Cantemir, care poartă hramul „Înălţarea Domnului“, a fost prădată, cel mai probabil, în cursul zilei de 1 martie. Furtul a fost anunţat chiar de preotul bisericii.

Hoţul sau hoţii au pătruns în lăcaşul de cult pe un geam, au spart cutia milei de unde au plecat cu 90 de lei, fără a mai pune mâna şi pe altceva. 

„În aceste momente, poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili identitatea suspecţilor“, ne-a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui. 

Din câte se pare, nu se ştie exact când a fost prădată biserica, deoarece, potrivit declaraţiilor preotului, acesta a lipsit aproape două săptăpmâni până la data în care a observat că lipsesc banii. 

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima