„Băutură, muzică și dans”. Cum a ajuns un microbuz școlar să transporte petrecăreții la o cununie, cu acordul primarului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Microbuzul școlar dintr-o comună din Vaslui este folosit și pentru alte scopuri decât cele pentru care a fost încredințat primăriei. Weekendul acesta, un grup de oameni a fost transportat la o cununie civilă.

Publicația vasluiană Vremea Nouă a scris faptul că microbuzul, din comuna Vinderei, s-a plimbat prin comună, de la Obârșeni până la Vinderei, lucru interzis prin lege.

Potrivit Legii nr. 162 din 29 mai 2024, autovehiculele școlare nu pot efectua transportul unor terțe persoane, altele decât elevii din învățământul preuniversitar de stat.

Comuna Vinderei deține două microbuze și un autobuz, însă unul dintre microbuze a fost oferit de la Ministerul Educației și nu poate fi folosit decât pentru elevi și cadre didactice. Sâmbătă, 8 mai, a fost însă folosit și pentru transportul unui grup de oameni la primărie, unde a avut loc cununia civilă. Informația a fost confirmată de mai mulți oameni din comună:

„Primarul Ghiur, de la sine putere, închiriază microbuzul școlar pentru evenimente private. Astăzi a fost închiriat microbuzul către familia Dogariu din sat Obirseni pentru a face transportul nuntașilor la o  cununie civilă. Șofer a fost soțul doamnei consilier local Bălan Cătălina. Băutură, muzica și dans în microbuzul școlar”, a declarat un cetățean din comuna Vinderei.

Directoare școlii: „nu trebuia, legea nu ne permite”

Directoarea unității de învățământ a mai declarrat că a sesizat Inspectoratul Școlar.

„Da, am auzit și eu ce se spune. Am anunțat Inspectoratul Școlar, iar mai departe nu știu ce se va întâmpla. Dacă a fost folosit microbuzul galben, cu număr de înmatriculare VS 12 CLV, într-adevăr, nu trebuia, legea nu ne permite. Acest microbuz este înregistrat pe școală. Domnul primar nu m-a anunțat că va fi închiriat. Nu am știut nimic.

Eu știu doar că, dacă cadrele didactice îmi solicită microbuzul pentru unele activități – la teatru, la locuri de joacă, la cinema – fac o solicitare către domnul primar și dumnealui hotărăște. Tebuie să facem acest lucru deoarece combustibilul pe care noi îl consumăm este decontat de Consiliului Local.

Însă aș vrea să fac precizarea că primăria deține trei astfel de autovehicule – două microbuze, printre care și cel destinat doar elevilor, și un autobuz. Celelalte două autovehicule pot fi folosite și în alte scopuri. În prezența mea, doamna de la Curtea de Conturi i-a transmis domnului primar acest lucru”, a declarat directoarea școlii din Vinderei.

Contactată telefonic, inspetorul școlar general din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Vaslui a spus că va face o adresă către Primăria comunai Vinderei în care va pune în vedere instituției că este interzisă utilizarea microbuzului școlar în alte scopuri decât cele pentru care a fost încredințat.

Vremea Nouă a încercat să-l contacteze pe primarul comunei Vinderei, Ionuț Ghiur, însă acesta nu a răspuns. De asemenea, publicația notează că, în decembrie 2022, mai mulți primari PSD au folosit microbuzele pentru a transporta cetățeni la o chermeză de partid în centrul orașului Vaslui.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”