Basarabean prins cu un permis de conducere fals. L-a cumpărat cu 10 euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei  Albiţa au depistat la controlul de frontieră un cetăţean care nu deţinea permis de conducere valabil pentru autoturismul  pe care îl conducea.

Moldoveanul în vârstă de 40 de ani s-a prezentat în vamă, conducând un  autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Lituania. Existand suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere  prezentat la control, poliţişti de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document  autentic, fiind fals total. În urma verificărilor prin Centrul Comun de Contact Galaţi a rezultat faptul că basarabeanul nu deţine un permis de conducere valabil pentru nici o categorie. Pus în faţa faptului împlinit, acesta a  declarat poliţiştilor că permisul în cauză l-a obţinut  prin intermediul unei persoane a carei identitate nu o cunoaste, în schimbul  sumei de 10 euro.
Poliţiştii i-au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de  uz de fals, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Citeste si:

 Descinderi la Primăria Vaslui. Procurorii vizează o reţea care le facilita moldovenilor obţinerea cetăţeniei române

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort