Arderea miriştilor i-a băgat în alertă pe pompierii vasluieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul mare de incendii de mirişti izbucnite în ultimele zile i-a băgat în alertă pe pompierii vasluieni care ţin să tragă un semnal de alarmă proprietarilor de pământ din zona rurală.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Podul“ Înalt din Vaslui, de la începutul acestui an, în judeţul Vaslui au avut loc 42 de incendii, din care mai bine de un sfert au fost incendii de mirişti.

Pentru a evita eventualele tragedii provocate de astfel de incendii, pompierii vasluieni ţin să reamintească câteva reguli ce trebuie respectate de proprietarii de pământ, mai ales că şi amenzile sunt foarte mari pentru cei care nu le respectă. 

În primul rând, cei care vor să facă igienizarea de primăvară trebuie să aibă acceptul scris de la agenţia pentru Protecţia Mediului, dar şi un permis de lucru cu focul deschis emis de şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de urgenţă din localitate.

Cei care vor să îşi cureţe terenurile prin ardere sunt rugaţi să ţină cont de vânt, să colecteze în grămezi vegetaţia uscată astfel încât arderea să poată fi controlată, să facă focul în zone depărtate de păduri şi numai pe timp de zi şi să fie siguri că focul a fost stins înainte de părăsirea zonei.

Potrivit legii, cei care nu respectă toate aceste reguli vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 1.000 şi 2.500 de lei. 

Mai multe pentru tine:
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Îngroziți și întristați! Mesajul transmis de Prințul și Prințesa de Wales. Ce i-a îndurerat peste măsură pe William și Kate