Turnu Severin: Voluntarii, pregătiţi să lupte cu focurile de mirişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arderile necontrolate sunt sancţionate drastic de către autorităţi, iar permisul de lucru cu focul e obligatoriu. De la începutul acestui an, serviciile voluntare din sudul judeţului au participat la stingerea a 14 incendii de vegetaţie uscată.  

A venit primăvara, au început şi incendiile de vegetaţie, terenuri agricole, islazuri comunale, mirişti sau lizieră de pădure, iar numărul acestora creşte de la o zi la alta.

Numai în acest an, şi e de-abia începutul, în localităţile din sudul judeţului au izbucnit 14 arderi necontrolate. Este vorba despre satele Băcleş, Vlădaia, Butoieşti, Vânători, Poroina Mare, Corcova, Cireşu, Floreşti, Mehadia, Rogova, Devesel şi Stângăceaua.

Cinci dintre incendii au fost lichidate numai de către serviciile voluntare, fără să fie nevoie de intervenţia forţelor profesioniste.

La celelalte nouă însă, voluntarii au acţionat în cooperare cu echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Drobeta”.

Principala cauză a izbucnirii acestor incendii este focul folosit pentru igienizare şi lăsat nesupravegheat. 

Convocaţi şi instruiţi de ISU
Potrivit legii, focul deschis pe timp de vânt este interzis, iar fermierii care nu au autorizație pentru astfel de acțiuni pot pierde și subvențiile europene pentru pământul deținut.

Arderea vegetaţiei se face numai după obţinerea unui permis de lucru cu focul, acesta fiind emis, prin grija primarului, de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau de către o persoană desemnată în acest sens.

Potrivit legislaţiei, primarii sunt obligaţi să-i informeze pe localnici ce trebuie să facă în astfel de situaţii. Şi pentru ca misiunea să fie îndeplinită cât mai bine, conducerea ISU i-a reunit, la sfârşitul săptămânii trecute, pe şefii acestor servicii voluntare din judeţ şi i-a instruit.

”Pentru prevenirea arderilor necontrolate, mai ales în această perioadă, serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă li s-a  recomandat să execute acţiuni de informare preventivă, la gospodăriile cetăţeneşti”, a spus plt. Ramona Nistor, purtătorul de cuvânt al ISU “Drobeta”.

În cadrul aceleaşi convocări, au avut loc şi două şedinţe practice pentru cunoaşterea mijloacelor şi accesoriilor de intervenţie în caz de descarcerare, dar şi acordarea primului-ajutor medical de urgenţă în caz de traumatisme.   

Amenzile merg până la 2500 lei
Din păcate, de cele mai multe ori, cei care se fac vinovaţi de aceste arderi necontrolate, nu sunt pedepsiţi, iar amenzile nu sunt deloc mici, fiind cuprinse între 1000 şi 2500 lei.

Dacă incendiile vor crea distrugeri materiale şi pierderi de vieţi omeneşti, vinovaţii ar putea fi trimişi în faţa instanţelor de judecată.

Din păcate, în majoritatea cazurilor, pompierii nu găsesc pe nimeni la locul incendiului, întrucât făptuitorii văd că flăcările scapă de sub control şi fug.

Pentru astfel de intervenţii, pompierii au dotarea necesară. În cazul în care li se solicit sprijinul în zone greu accesibile, cu teren accidentat, pompierii ajung cu autocamioane 4x4 şi intervin cu mijloace individuale: lopeţi, mături, cazmale sau rucsacuri stingători. 


Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul