Turnu Severin: Chin de vară: 90 de zile fără apă rece

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locatarii blocurilor - turn din cartierul severinean Aluniş stau pe uscat din luna mai, când au început lucrările la reţea . Deşi oamenii au făcut nenumărate sesizări în acest sens, situaţia se va remedia abia la toamnă.

În plină vară, locuitorii blocurilor - turn din cartierul severinean Aluniş stau de aproape trei luni de zile fără apă rece. Cei mai afectaţi sunt locatarii blocurilor turn de pe bulevardul Tudor Vladimirescu, o zonă în care se efectuează lucrări la reţeaua de alimentare cu apă potabilă. 

Oamenii sunt extrem de revoltaţi şi spun că trăiesc în „condiţii inumane“, plângându-se că, deşi au făcut nenumărate sesizări la asociaţia de locatari şi la firma furnizoare de apă, nimeni nu a luat nicio măsură.

„Eu stau la parter, am un firicel de apă la robinet. Dar cei care stau mai sus nu au de aproape trei luni de zile, de când se lucrează. Au făcut oamenii sesizare la asociaţia de locatari, au făcut sesizare la SECOM. Nu pot să se spele oamenii, nu pot să folosească băile, nu e apă, e foarte greu. Noi de la parter avem, dar nu cu presiune. Directorul de la Secom minte, numai porcării a făcut pe-aici. Aşa au gândit ei...vă daţi seama ce înseamnă să nu ai apă pe căldurile astea? Au oamenii copii, sunt bătrâni cu nevoi speciale în bloc. Toţi au nevoie de apă mai ales pe canicula asta“, ne spune Gheorghiţa Pădina, locatara unuia dintre blocurile afectate.

Fără apă la 38 de grade

În aceste zile în care temperaturile au atins frecvent 38 de grade, locatarii au stat fără un strop de apă în casă. Pentru a găti şi a spăla, oamenii au fost nevoiţi, zilnic, să ia apă fie de la cea mai apropiată fântân publică, situată la aproximativ un kilometru şi jumătate, fie de la vecinii de la parter.

Oamenii dau vina pe societatea care s-a apucat de lucrări în cele mai călduroase luni ale anului.

Ca o ironie, reprezentantul SECOM spune că problema se va rezolva în mai mult de o lună şi că momentan nu se poate face nimic în acest sens.

„Blocurile au fost racordate pe conducta de hidrofor. Cu ocazia reabilitărilor, s-a făcut trecerea de pe reţeaua de hidrofor la cea a oraşului. Oamenii se plâng că presiunea apei a scăzut. Situaţia va mai dura o lună, poate chiar o lună şi jumătate“, ne spune Ilie Pisoi, directorul SECOM.

Codul galben de caniculă anunţat zilele acestea îi îngrozeşte pe locatarii de pe Vladimirescu, nevoiţi să înfrunte zecile de grade ca să îşi ia câte un bidon cu apă.


Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie