Tradiţii şi credinţe în luna lui Cireşar: Sânzienele, zânele dezbrăcate care aduc vara. Dansul „paparudelor“, un ritual pentru invocarea ploilor
0În luna iunie, numită şi Cireşar, există câteva sărbători care au la rândul lor o serie de tradiţii şi superstiţii care au circulat de-a lungul timpului, din generaţie în generaţie, şi se mai păstrează şi astăzi.
Cel mai important fenomen astronomic ce are loc în această lună este solstiţiul de vară (21 iunie), cea mai lungă zi din an. În calendarul popular, luna iunie este una dintre cele mai importante din an, cu multe sărbători şi evenimente folclorice, însoţite de practice rituale care au semnificaţii profunde asupra omului şi relaţiilor lui cu natura, cu lumea înconjurătoare.
Numele lunii iunie vine de la zeiţa luno, soţia lui Jupiter şi protectoarea femeilor măritate. Poate de asta se crede că nunţile făcute în iunie duc la cupluri durabile. Luna iunie, popular, se numeşte Iuniu, Cireşar sau Cireşariu.
Sânzienele
În data de 24 iunie, creştinii ortodocşi şi catolicii prăznuiesc naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Acestui praznic i se suprapune o sărbătoare câmpenească, consacrată zânelor bune, cunoscută în popor sub numele de Sânziene sau Drăgaica. Sărbătoarea marchează începutul verii, pentru că în jurul datei de 21 iunie este solstiţiul de vară sau vară astronomică.
Potrivit mitologiei populare, Sânzienele sunt zeiţe ori zâne virgine, de o frumuseţe sclipitoare, care trăiesc ascunse de ochiul omenesc în desişurile nepătrunse ale pădurilor şi se fac simţite de pământeni doar în noaptea de 23 spre 24 iunie, odată cu deschiderea cerurilor, când încep a umbla pe pământ sau a pluti prin aer, sărbătorind miezul verii prin dansuri şi cântece atât pe câmpuri, cât şi în poiene. După unele legende, Sânzienele se prind în horă dezbrăcate în mijlocul pădurilor, iar oamenii care, curioşi din fire, îndrăznesc să tragă cu ochiul către ele, sunt blestemaţi să rămână muţi sau damblagiţi.
Spre deosebire de restul ţării, în Mehedinţi această sărbătoare populară este mai slab reprezentată. Se fac coroniţe din sânziene, care se aruncă peste casă. În următoarea zi se verifică în ce măsură coroniţele s-au umplut de rouă. Roua bogată în coroniţă înseamnă măritiş sau însurătoare cu noroc, peste un an, este un obicei confirmat la Salcia,
Prin diferite practice şi obiceiuri, în ziua de Sânziene se aflau detalii despre ursită şi noroc în gospodărie.
Sânpetru de vară
În data de 29 iunie, Biserica îi prăznuieşte pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. În calendarul popular, ziua de 29 iunie poartă numele de Sânpetru de vară (sau sărbătoarea lupilor) şi marchează miezul verii agrare şi perioada secerişului. Acum se “calc” ceapa şi usturoiul.
“Fiind cel mai cunoscut sfânt din calendarul popular, Sân Petru de Vară e sărbătorit prin trei zile de post şi abţinere de la munca fizică, corespunzătoare a trei mari calităţi, ce-i sunt recunoscute: în trecut umbla cu Dumnezeu pe Pământ, ambii fiind deghizaţi în oameni simpli, nevoiaşi, care îi vindecau pe credincioşi de diferite boli; pe de altă parte Sân Petru este considerat patronul lupilor, având puterea să le încleşteze gura timp de 40 de zile pentru a-i proteja, astfel, pe bunii creştini; nu în ultimul rând, Sân Petru este apreciat şi ca un stăpân al grindinii, deoarece trei zile a fiert piatra în cer, mărunţind-o şi albind-o, ca să nu fie distruse în totalitate recoltele oamenilor”, spune cunoscutul etnolog mehedinţean Isidor Chicet (Publicaţia „Răstimp” – revistă de cultură şi tradiţie populară a judeţului Mehedinţi).
Sărbătoarea Cununii
Isidor Chicet spune că mai dăinuie în Mehedinţi, doar la Gruia, Sărbătoarea Cununii, unde cei care strâng recolta aleg un snop din cele mai frumoase spice de grâu, pentru confecţionarea cununii, îndeletnicire deloc uşoară, câtă vreme trebuie să împleteşti în trei, ca şi cum ai împleti părul. Cununa realizată astfel, din spicele cele mai bune, era păstrată la icoana din casă, ca în viitoarea primăvară boabele spicelor să fie amestecate benefic cu restul sămânţei, pentru rod îmbelşugat, după credinţa locului.
“Lăsând la o parte aspectul empiric al unei astfel de selecţii a seminţelor, care numai dacă ar fi fost înmulţite precum a înmulţit Christos pâinile ar justifica acţiunea, este de notat tendinţa localnicilor de a lăsa întotdeauna câteva din spicele cele mai frumoase pe câmp, cu convingerea că se vor păstra, astfel, germenii fertilităţii, pârguind locul. La însămânţarea din primăvara următoare, se credea că dintr-un asemenea contact (principiul holografic, din fizică), calităţile spicelor cele mai bune se transmit întregului, asigurând o recoltă bună în ansamblu”, precizează Isidor Chicet.
Dansul paparudelor
Obiceiul “paparudelor” este o invocare rituală a ploilor, făcută la vreme de secetă în mai toate regiunile ţării, dar în mod deosebit în regiunile afectate de secetă, cum sunt Oltenia, Muntenia şi Dobrogea. Alaiul paparudei este alcătuit din fetiţe şi fete nemăritate, iar una dintre ele joacă rolul unei zeităţi vegetale, împodobite cu flori şi frunze. În timpul jocului sau după terminarea lui este obligatorie udarea cu apă a paparudei ori a întregului alai. Pentru dansul lor, fetele sunt răsplătite cu daruri rituale ce semnifică abundenţa şi belşugul: ouă, mălai, grâu, caş, lapte, colaci, fructe, bani etc.
“Conform şi rugăciunilor de la biserică, se credea că până în faptul serii trebuia să vină ploaia, în ipostaza benefică a respectării ciclurilor meteorologice, ceea ce devine cu atât mai improbabil în contemporaneitate. Există opinii şi confirmări că actualmente mai degrabă este adusă ploaia prin rugăciunile de la biserică decât dansul paparudelor”, explică etnologul mehedinţean.
Întâlnim acest obicei şi în multe sate din Mehedinţi, precum Şimian, Hinova, Devesel, Burila Mare, Gogoşu, Gruia, Pristol, Gârla Mare, Vrata, Salcia.
Citeşte şi:
Sânzienele, fiinţe mitologice care dau şi iau leacul plantelor. Ce puteri mai au ele