Se înfierbântă spiritele în Consiliul Local Orşova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gâlceavă mare în Consiliul Local Orşova, după ce zilele trecute au fost excluşi din rândurile forului local cinci consilieri locali, patru de la PSD şi unul de la PLR.

S-au încins spiritele în Consiliul Local Orşova, iar PLR acuză Partidul Naţional Liberal că “apelează la abuzuri procedurale evidente”, după ce în ultima şedinţă de CL preşedintele organizaţiei PLR Orşova şi-a pierdut mandatul de consilier local.

“Urmărind, practic, să instaureze dictatura în Consiliul Local Orşova, majoritatea P.N.L.- P.D.L. a votat, în şedinţa din data de 30.04.2015, excluderea a 5 consilieri, printre care se află şi domnul Ştefan Neghină, preşedinte P.L.R. – Orşova. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât, în fapt, opoziţia din CL Orşova era formată doar din cei 5 consilieri excluşi (4 P.S.D. + 1 P.L.R.), ceea ce a condus la o situaţie fără precedent: în prezent, în Consiliul Local Orşova, există doar puterea, opoziţia fiind complet anihilată”, se arată într-un comunicat de presă al PLR Mehedinţi.

De cealaltă parte, copreşedintele PNL Orşova, Adrian Cican, declară că nu este vorba de niciun abuz, ci pur şi simplu în cazul celor cinci consilieri locali s-a aplicat legea. Cât priveşte acuzaţia că “opoziţia este complet anihilată”, acesta mai spune că forţele politice din CL vor rămâne aceleaşi, în locul consilierilor excluşi urmând să fie numiţi următorii de pe listele electorale.

De la PSD şi-au pierdut mandatul următorii consilieri locali: Nicolae Căprioru (preşedinte PSD Orşova), Marius Gutuleanu, Codruţa Popescu (actualmente Nemeş), Simion Marius Stoica (fostul viceprimar şi fost preşedinte al organizaţiei PPDD Orşova), iar de la PLR – Ştefan Neghină, preşedinte PLR Orşova.

În acelaşi comunicat de presă, PLR Mehedinţi mai specifică faptul că “ demersul din Consiliul Local Orşova, girat de conducerea P.N.L. Mehedinţi, este şi o formă de răzbunare îndreptată împotriva dl.-ui Ştefan Neghină, care conduce, în prezent, una din cele mai puternice organizaţii locale ale Partidului Liberal Reformator, formată dintr-un număr mare de foşti membri ai P.N.L., indignaţi de fuziunea cu P.D.L”. Nici vorbă de “răzbunare” mai spune copreşedintele PNL Orşova, adaugând că şi în acest caz este vorba doar de aplicarea legii.
.
“În iulie 2014 a fost depus un proiect de hotărâre, dar nepus pe ordinea de zi, privind încetarea de drept a mandatelor întrucât nu s-au prezentat la trei şedinţe ordinare consecutive, nemotivat. La vremea respectivă acest proiect a fost semnat şi de Ştefan Neghină, ca şi consilier al Partidului Naţional Liberal. În cazul acestuia, mandatul a încetat întrucât şi-a pierdut calitatea de membru PNL şi pentru că a trecut la PLR. Nu este vorba de nicio răzbunare, pur şi simplu s-a aplicat legea”, a declarat Adrian Cican.

În luna ianuarie a.c., PSD a pierdut majoritatea în Consiliul Local Orşova, prin validarea a trei mandate de consilieri PNL, schimbându-se configuraţia politică în consiliu în favoarea liberalilor.

Citeşte şi:

PSD a pierdut majoritatea în Consiliul Local Orşova


 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani