Poliţiştii trebuie să stabilească: crimă sau răfuială în lumea interlopă la Meriş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma cercetărilor efectuate de echipa de criminalişti de la IPJ Mehedinţi s-a stabilit că în maşina carbonizată de la Meriş se află două cadavre: unul în interiorul autoturismului şi unul în portbagaj.

Dacă la prima vedere, părea să fie vorba de un accident, ancheta a luat acum o cu totul altă întorsătură. Criminaliştii au stabilit cu puţin timp în urmă că în portbagajul autoturismului carbonizat mai este un alt cadavru.

În aceste condiţii varianta unei crime pare mult mai plauzibilă. Poate fi vorba în acest caz şi de o răzbunare tipică lumei interlope.

Primele verificări ale oamenilor legii conduceau la ipoteza unui accident. Poliţiştii au crezut iniţial că în portbagajul autoturismului  Hyundai Coupe, cu numere de înmatriculare în Bulgaria se află cadavrul unui animal, spuneau ei,  o căprioară sau capră. În acest condiţii scenariul era următorul: un hoţ se întorcea de la furat şi din neatenţie se abătuse de la drum şi căzuse într-o râpă uşoară. Motorul a explodat, iar individul a încercat să iasă din autoturism, însă uşile s-au blocat şi omul a fost răpus de fumul înecăcios.

„La apelul 112 în dispecerat s-a primit un telefon în jurul orei 11,00, prin care un cetăţean a sesizat faptul că în zona Lacurilor, satul Meriş, a fost descoperit un autoturism incendiat. Apelantul a spus că înăuntru se află un cadavru. La faţa locului s-a deplasat echipa de cercetare coordonată de adjunctul şefului inspectoratului. Se fac cercetări pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat aici”, spune Nicolae Lohon, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi.

Ultimele date  vorbesc acum despre o posibilă crimă, iar ancheta s-a extins şi în judeţul Gorj, localitatea Meriş aflându-se la graniţa cu judeţul Gorj. De altfel, la faţa locului a venit şi o echipă de criminalişti de la IPJ Gorj.
Cert este până acum că autoturismul este înmatriculat în Vidin (Bulgaria) pe numele unei firme şi nu este cunoscut în Meriş sau  în alte localităţi apropiate din Mehedinţi.

Un localnic din Meriş povesteşte că azi noapte, în jurul orei 1,00 a văzut un foc în zona “Lacuri”, dar a crezut că vreun pescar a dat foc la anvelope. Abia astăzi când a ajuns în zonă a văzut despre ce este vorba şi a sesizat autorităţile.
„Am văzut maşina luată foc aici şi am anunţat 112. Am văzut şi azi noapte când ardea, dar oamenii vin aici la pescuit şi dau foc la cauciucuri pe timp de nopate ca să nu-i mănânce ţânţarii şi m-am gândit că e vreu ţânţar”, a povestit bărbatul.

La această oră la faţa locului se află echipa de criminalişti de la IPJ Mehedinţi condusă de adjunctul şefului IPJ Mehedinţi, comisar şef Alexandru Stoica, procurorul Fănică Cercel de la Tribunalul Judeţean Mehedinţi, ofiţeri de la Serviciul de Combatere a Crimei Organizate Mehedinşi şi poliţişti de la IPJ Gorj.

Citiţi şi:

O maşină arsă complet a fost descoperită în localitatea Meriş. În autoturism se afla şi o persoană carbonizată

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie