Petrecere câmpenească la Sărbătoarea liliacului de la Ponoarele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turiştii sunt aşteptaţi în zonă FOTO Corina Macavei

În comuna mehedinţeană Ponoarele, sunt aşteptaţi la acest sfârşit de săptămână (2-3 mai)  mii de oameni să petreacă în singura pădure de liliac sălbatic din ţara noastră, la o serbare câmpenească din care nu vor lipsi muzica şi dansurile populare, micii şi berea.

Organizatorii au pregătit spectacole în aer liber, susţinute de formaţii de muzică populară din Mehedinţi şi judeţele limitrofe, de solişti de muzică populară de valoare, dar şi de tarafuri de artişti locali, precum şi dansuri populare autentice.

“Toţi cei care iubesc natura, tradiţia şi folclorul sunt invitaţi, la acest sfârşit de săptămână, în amfiteatrul natural din Pădurea de Liliac, să petreacă o zi de neuitat. Îi aşteptăm cu mult drag atât pe locuitorii din Ponoarele şi comunele învecinate, cât şi turiştii. Sărbătoarea începe sâmbătă seara cu un foc de tabără şi hora satului, iar duminică, pe scena din pădure vor urca solişti de muzică populară consacraţi din zona Mehedinţiului cât şi din zona Gorjului”, spune primarul comunei Ponoarele, Georgică Pătraşcu.

Vor fi prezenţi, în jurul scenei, peste 20 de comercianţi la tarabe cu bere, suc, mici, frigărui şi obiecte artizanale sau alte suveniruri.

Celebra pădure de liliac, locul în care se desfăşoară sărbătoarea anuală cu acelaşi nume se află la 3 kilometri de Ponoarele. Nu doar pădurea de liliac atrage turiştii în acest colţ mirific al zonei de nord din Mehedinţi, ci şi multe alte frumuseţi  care sunt  catalogate drept monumente ale naturii, unice în Europa. De exemplu, Podul lui Dumnezeu este o arcadă de calcar (de 4 m grosime), cu o lungime de cca 60 de metri, o deschidere de 27 de metri, şi o lăţime de 9,7 metri, fiind al doilea pod natural din Europa, ca mărime, şi singurul funcţional (pe deasupra trece şoseaua Drobeta-Turnu-Severin - Baia de Arama - Băile Herculane).

Podul s-a format prin prăbuşirea unui perete al Peşterii Bulba care prin cei 5.000 de metri de galerii şi prin arhitectura sa interioară deosebită este o atracţie turistică. Deasupra peşterii şi a podului se află un deal plin cu formaţiuni carstice, între care „lapiezurile îngropate” - încreţituri calcaroase - ce alcătuiesc Câmpul Afroditei şi Câmpul Cleopatrei, unice în Europa, la altitudini de până la 600 de metri. La cealaltă ieşire a peşterii (pentru cine mai are puterea să ajungă până acolo), întalnim Lacul Zaton, un lac de origine cars-tică şi care, având legătură cu sistemul hidrografic al peşterii, este când plin ochi, când pustiu şi crăpat.

Citeşte şi:

Cea mai mare pădure de liliac din ţară: 20 de hectare înmiresmate. Turiştii care ajung în zonă pot păşi peste „Podul lui Dumnezeu“
 

Legendele Podului lui Dumnezeu de la Ponoare - unul dintre cele trei poduri naturale din lume. Cum l-a alungat Dumnezeu pe Aghiuţă din peştera din sat

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”