Peste 90.000 de ţigarete descoperite în depozitele clandestine aparţinând unor contrabandişti din Turnu Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Biroul  Teritorial Mehedinţi, au efectuat 8 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin, la imobilele membrilor unei grupări infracţionale, specializată în contrabandă cu produse accizabile.

Acţiunea a vizat destructurarea unei grupări infracţionale organizate, formată din 6 suspecţi cu vârste cuprinse între 33 şi 45 de ani, care, în perioada iulie 2013- martie 2014, s-au asociat în vederea săvârşirii de infracţiuni de contrabandă.

În urma percheziţiilor domiciliare, au fost ridicate în vederea indisponibilizării 2 autovehicule precum şi cantitatea de 94.860 ţigarete în valoare totală de aproximativ 100.000 lei.

Cercetările continuă în acest caz pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, identificarea tuturor persoanelor implicate şi stabilirea participaţiei acestora. În activităţile desfăşurate au fost angrenaţi şi poliţiştii din cadrul Serciciului de Acţiuni Speciale precum şi specialiştii Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă.

De la începutul anului 2014, poliţiştii de Investigare a Fraudelor au ridicat în vederea confiscării 96.340 ţigarete în valoare de 57.804 lei.

Citiţi şi:

Ţigări de contrabandă depistate în locaţia unui traficant din Turnu Severin

FOTO Condamnat de două ori cu suspendare, cel mai de temut contrabandist huşean, prins din nou în flagrant

Mai multe pentru tine:
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!