Pelerinaj la moaştele Sf. Antonie de la Iezer. Circulaţia rutieră va fi restricţionată două zile în centrul Severinului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În zilele de 8 şi 9 mai a.c., efective din  cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mehedinţi vor asigura climatul de ordine şi siguranţă publică în zona Catedralei Episcopale ,,Sf. Gheorghe’’ din Drobeta Turnu-Severin, pe timpul pelerinajului ocazionat de depunerea raclei cu  moaştele Sfântului Antonie de la Iezer.

Măsurile de ordine adoptate de jandarmi în această perioadă vizează asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică pentru credincioşii care sosesc la catedrală, traseele către locul de închinare, prevenirea faptelor de natură infracţională şi contravenţională, fluidizarea traficului auto şi pietonal. Circulaţia rutieră va fi restricţionată în aceste zile pe strada Th. Costescu între intersecţia cu stăzile Mareşal Averescu şi Cezar.          

Pentru asigurarea climatului de linişte şi siguranţă credincioşilor care vor veni să se reculeagă la Sfintele Moaşte, precum şi pentru evitarea apariţiei unor situaţii conflictuale de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică, Jandarmeria Mehedinţi recomandă participanţilor la pelerinaj să manifeste răbdare, să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să evite implicarea în conflicte de orice natură, să adopte un comportament civilizat faţă de ceilalţi participanţi, să evite consumul de băuturi alcoolice în zona lăcaşului de cult şi să supravegheze permanent bagajele şi bunurile personale.

Miercuri, 8 mai, începând cu ora 17.00, credincioşii mehedinţeni sunt aşteptaţi la Catedrala Episcopală din Dr. Tr. Severin să se închine preacinstitelor moaşte ale Sfântului Antonie de la Iezerul Vâlcii.

Racla cu sfintele moaşte va fi adusă de la Schitul Iezer din jud. Vâlcea de către Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

În jurul orei 17.00, preacinstitele moaşte ale Sfântului Antonie de la Iezer vor fi întâmpinate de către Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei.

La ora 18:00 va fi săvârşită slujba Vecerniei. Credincioşii se pot închina sfintelor moaşte până în după-amiaza zilei de 9 mai.

Joi, 9 mai, de la orele 9.30, pe esplanada din faţa Catedralei Episcopale, va fi săvârşită Sfânta Liturghie arhierească în cinstea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – purtătorul de biruinţă, ocrotitorul Severinului şi al Catedralei Episcopale.

Din soborul de ierarhi ai Sfântului Sinod, condus de ÎPS Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei vor face parte: ÎPS Teodosie-Arhiepiscopul Tomisului, PS Lucian-Episcopul Caransebeşului, PS Nicodim-Episcopul Severinului şi Strehaiei, PS Sebastian-Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, PS Gurie-Episcopul Devei şi Hunedoarei şi PS Emilian Lovişteanul-Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete