Opt aleşi locali declaraţi incompatibili. Doi sunt din Mehedinţi: un consilier local şi viceprimarul comunei Malovăţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Opt aleşi locali au fost declaraţi incompatibili şi în conflict de interese de natură administrativă şi penală de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), informează vineri un comunicat al acestei instituţii.

Potrivit ANI, cei opt au exercitat simultan mai multe funcţii şi calităţi şi au adoptat unele decizii prin care s-a realizat un folos material pentru sine, soţ sau rudele sale de gradul I ori pentru un afin până la gradul II inclusiv.

Este vorba despre Pavel Tiudic, primar al Comunei Repedea, Jud. Maramureş, Traian Dragomir, primar al Comunei Ciocârlia, Jud. Constanţa, Simion Simi Iancu, fost Primar al Oraşului Oţelu Roşu, Jud. Caraş-Severin, Ioan Gabriel Carja, viceprimar al Comunei Sicula, Jud. Arad, Aurel Sfetcu, viceprimar al Comunei Malovăţ, Jud. Mehedinţi, Claudiu Maior, fost viceprimar al Municipiului Târgu-Mureş, Jud. Mureş, Gheorghe Moisa, consilier local în cadrul C.L. al Comunei Firliug, Jud. Caraş-Severin)şi Dumitru Băzăvan, consilier local în cadrul C.L. al Comunei Malovăţ, Jud. Mehedinţi.

În timpul exercitării mandatului de viceprimar al comunei Malovăţ, judeţul Mehedinţi, Aurel Sfetcu a luat parte la deliberarea şi adoptarea hotărârii Consiliului Local al comunei Malovăţ privind concesionarea/arendarea suprafeţei de păşune/izlaz comunal al comunei Malovăţ pentru 2010, având un interes personal de natură patrimonială pentru sine şi soţia sa în problema supusă dezbaterilor, respectiv încheierea şi derularea contractului de arendă încheiat între Primăria Malovăţ şi soţia acestuia.

Nu în ultimul rând, în timpul exercitării mandatului de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Malovăţ, judeţul Mehedinţi, Dumitru Băzăvan a luat parte parte la deliberarea şi adoptarea hotărârii CL privind concesionarea/arendarea suprafeţei de păşune/izlaz comunal pentru 2010, având un interes personal de natură patrimonială pentru sine şi soţia sa în problema supusă dezbaterilor, respectiv încheierea şi derularea contractului de arendă, încheiat între Primăria Malovăţ şi soţia acestuia.

“'Persoana (...) faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică (...) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”, precizează ANI

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistaţi sau reprezentaţi de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Toate persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Citeşte şi:

Ponta a făcut pace cu primarii revoltaţi. „Veţi avea salarii mai mari de la 1 ianuarie“

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani