Milionarul Georgică Cornu, arest la domiciliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Georgică Cornu la ieşire din Tribunalul Judeţean Mehedinţi, după pronunţarea sentinţei

Omul de afaceri Georgică Cornu a fost arestat la domiciliu, în urma deciziei Tribunalului Judeţean Mehedinţi. Alte şase persoane urmează să fie cercetate sub control judiciar în dosarul de evaziune fiscală cu un prejudiciu de nouă milioane de euro.

Şedinţa de judecată în care judecătorii Tribunalului Mehedinţi au luat măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, în cazul lui Georgică Cornu s-a prelungit până târziu la miezul nopţii.

Şapte persoane au fost prezentate în cursul după-amiezii de miercuri cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Mehedinţi.

Din probatoriul administrat, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat că în perioada 2008-2014, reprezentanţii a 88 de societăţi comerciale au  dispus înregistrarea în contabilitatea societăţilor  a unor facturi fiscale fictive în valoare de peste 22,5 milioane de euro, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 9 milioane euro.

Dosarul a fost constituit în baza sesizării Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi a fost instrumentat împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi – Serviciul de investigare a criminalităţii economice, procurorul desemnat cu supravegherea urmăririi penale beneficiind şi de suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii.

La data de 10 martie 2015, în baza unor autorizaţii emise de către instanţă, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, ofiţeri şi lucrători  din cadrul  Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, au efectuat 61 de percheziţii  în locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi în judeţele Mehedinţi, Timiş, Arad, Bihor, Hunedoara, Gorj, Caraş- Severin, Vâlcea, Dolj şi Dâmboviţa.

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”