Medicii cardiologi din Severin ameninţă cu demisia în bloc. „Nu le pasă de oameni”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă Adevărul

Scandalul a izbucnit la Spitalul Judeţean  după ce patru medici au anunţat că începând cu data de 1 mai nu vor mai face gărzi. Medicii acuză conducerea spitalului că vrea să desfiinţeze un important compartiment de terapie intensivă. „Problema lor nu e asta, sunt banii".

Cei patru medici cardiologi au anunţat oficial conducerea Spitalului Judeţean Drobeta Turnu Severin că nu vor să mai facă gărzi începând cu data de 1 mai. 

„În secţia noastră de Cardiologie funcţionează de mulţi ani un compartiment de Terapie Intensivă Coronarieni avizat de către DSP. Dintr-o dată, în luna aprilie, am aflat că acest Compartiment nu mai este recunoscut de actuala conducere a Spitalului. Nu se poate aşa ceva. Momentan am spus că vom înceta contractul de gărzi, dar vom ajunge la demisii în bloc", a declarat doctor Roxana Balaci, unul dintre medicii care a semnat documentul înaintat conducerii Spitalului din Severin.

Medicii spun că desfiinţarea Compartimentului de Terapie Intensivă Coronarieni va afecta personalul medical întrucât sporurile de terapie intensivă vor fi tăiate. 

„Cei mai afectaţi vor fi, însă, pacienţii gravi şi foarte gravi. Noi nu îi vom mai putea trata, nu îi vom mai putea interna. Se iau decizii după ureche, nu le pasă de oameni", au spus revoltaţi medicii.

Documentul pe care cei 4 medici l-au  înaintat conducerii SJU Dr. Tr. Severin 

Şeful Secţiei de Cardiologie, dr. Nicolae Trocan, a declarat că îşi susţine colegii. "Dacă nu mai avem compartimentul ăsta, noi nu mai putem trata pacienţii cu infarct miocardic şi, normal, colegii nu mai vor să facă de gardă. Va fi greu să găsim salvări şi să-i transferăm la alte spitale", a declarat dr. Nicolae Trocan. 

Reprezentanţii spitalului spun că până acum Compartimentul a funcţionat la limita legii. Spitalul trebuia să înfiinţeze o unitate de supraveghere şi tratament avansat a pacienţilor cardiaci critici, ceea ce nu s-a întâmplat. 

„Dânşii, ca şi secţie, nu au făcut demersuri în toţi aceşti ani pentru a se autoriza şi putem fi întrebaţi oricând dacă suntem avizaţi să tratâm această patologie. Undeva suntem la limită şi de aceea am întreprins aceste demersuri. Dar, trebuie să recunoaştem că problema dumnealor nu este că nu tratează această patologie, problema este că nu mai primesc sporul de terapie intensivă", a declarat asistent Elena Bololoi, director medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin. 

Conducerea DSP susţine că împreună cu reprezentanţii Prefecturii Mehedinţi vor aduce la negocieri şi vor pune faţă în faţă cele două tabere, conducerea spitalului şi medicii, pentru a găsi o soluţie de rezolvare a acestor tensiuni.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Cel mai mare asigurător din România, cumpărat de Biserica Ortodoxă din Grecia. „Dumnezeu nu ne cere să fim săraci”

Mărturia unui medic infectat la două luni după ce s-a vaccinat anti-Covid. Concluzia trasă la final: „Nici nu se compară”

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete