IPJ Mehedinţi anchetează cazul statuii dispărute

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bustul lui Paulian pe vremea când era amplasat în faţa liceului FOTO Corina Macavei

În urma dezvăluirilor din presă, IPJ Mehedinţi a demarat o amplă anchetă. Oamenii legii verifică acum toate monumentele din judeţul Mehedinţi.

Adevărul Turnu Severin a semnalat faptul că o statuie în valoare de circa 250.000 de euro realizată de marele monumentalist al României, Gheorghe Anghel, zace de peste un an de zile într-un depozit al unei firme de construcţii din Drobeta Turnu Severin. Cel puţin aşa susţin reprezentanţii Primăriei Drobeta Turnu Severin, însă accesul jurnaliştilor nu a fost permis în aceea locaţie. Faptul că Direcţia de Cultură şi Patrimoniu Naţional Mehedinţi nu a primit un răspuns de la municipalitate adânceşte şi mai mult misterul din jurul acestei statui, obiect de patrimoniu naţional. Întrucât instituţiile care ar fi trebuit să sesizeze poliţia nu au făcut-o, IPJ Mehedinţi s-a autosesizat şi face verificări. „Se fac verificări la toate monumentele For Public, care sunt înscrise în lista monumentelor istorice. La finalizarea cercetărilor vă vom informa despre cele constatate”, ne-a precizat Nicolae Lohon, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi.

Proprietarul statuii este Primăria

Cătălin Pătroi, directorul executiv al Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Naţional Mehedinţi, spune că a solicitat Primăriei Turnu Severin informaţii despre bustul lui Paulian, dar răspunsul întârzie.  „Deocamdată noi am trimis o adresă la Primăria Drobeta Turnu Severin, am solicitat răspuns de la dumnealor despre acest bust, încă nu am primit un răspuns din partea Primăriei. Nu am apelat la organele de anchetă întrucât nu am dorit să aducem o lumină negativă asupra primăriei întrucât nu avem niciun indiciu că acest bust ar fi dispărut sau s-ar fi întâmplat ceva negativ cu el. Dar autoritatea locală cunoaşte intenţiile noastre de a afla ce se întâmplă cu piesa, cunoaşte atributele pe care le are în vederea protejării patrimoniului naţional, proprietarul este responsabil de bunurile de patrimoniu naţional, noi nu facem decât ca legislaţia să fie respectată”, ne-a declarat Cătălin Pătroi.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum