FOTO VIDEO Cum învaţă bobocii şi elevii de la clasa a II-a în lipsa manualelor noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bobocii de clasa I au început şcoala fără abecedare pe bănci. Şi elevii de clasa a II-a au fost întâmpinaţi în noul an şcolar fără nici un manual pe bancă.

În această situaţie, greul a căzut pe umerii învăţătorilor, care s-au văzut nevoiţi să improvizeze, să realizeze planuri de lecţie, să gândească, să selecteze exerciţii şi, mai ales, să facă zeci şi zeci de fişe pentru matematică şi limba română.

Cei 25 de elevi de la clasa a II-a a doamnei învăţătoarea Puica Gologan de la Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan Odobleja” din Drobeta Turnu Severin ar fi trebuit să primească, la început de an şcolar, abecedare şi manuale de matematică. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, pe mesele elevilor sunt vechile manuale, iar în ghiozdane au doar penare şi fişele de lucru făcute de învăţătoare.

Totuşi, experienţa învăţătoarei suplineşte cumva lipsa noilor manualelor. Prichindeii învaţă limba română şi matematica după nişte fişe de evaluare şi sunt foarte încântaţi.

„Lucrăm pe fişe la comunicare, la  limba română, matematică şi explorarea mediului, îmi plac foarte mult. Acum facem recapitularea materiei din clasa întâi”, spune Andrei George Pais, elev în clasa a II-a. „Noi lucrăm după fişe la comunicare şi la matematică, mă descurc bine. Aceste fişe conţin exerciţii”, spune o altă elevă, Cezara Ioana Paloş.

Învăţătoarea Puica Gologan spune că foloseşte vechile manuale, dar şi fişele de lucru, care respectă întocmai programa clasei a II-a.

„Folosim vechile manuale de limbă română şi matematică, dar în fiecare zi avem fişe de lucru şi la matematică, la comunicare în limba română şi explorarea mediului după Paralela 45. Sunt un fel de culegeri, care într-adevăr respectă cerinţele programei de predare la clasa a II-a. Suntem în perioadă de recapitulare a materiei pe care am parcurs-o în clasa I în 2013- 2014”, spune Puica Gogolan.

VEZI VIDEO AICI

De altfel, pentru circa trei săptămâni, elevii sunt într-o perioadă de recapitulare a materiei parcurse în clasa I, respectiv clasa pregătitoare.

„La clasele întâi şi la cele de clasa a II-a doamnele învăţătoare au găsit soluţii pentru ca elevii noştri să înveţe. Avem fişe de evaluare după care copiii noştri lucrează, sunt fişe de lucru. Am început prima dată cu fişele de evaluare iniţială pentru a verifica la elevii de clasa a II-a noţiunile pe care le-au acumulat anul trecut, iar pentru elevii de clasa întâi să vedem ce au mai reţinut după clasa pregătitoare. Mai mult decât atât, avem vechile manuale după care noi am lucrat şi învăţătoarele noastre se orientează după ele. Elevii sunt încântaţi de ceea ce am făcut în această săptămână deoarece am monitorizat în permanenţă activitatea şi am văzut felul în care se desfăşoară activitatea instructiv-educativă”, a precizat directorul Colegiului Naţional Pedagogic „Ştefan Odobleja”, Alina Teiş.

Din anul şcolar 2014-2015, elevii claselor I şi a II-a ar fi urmat să înveţe după manuale noi, inclusiv în variantă digitală.

Pentru realizarea acestora, Ministerul Educaţiei a organizat o licitaţie, care a fost însă contestată de unele edituri.

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a decis, la 10 septembrie, continuarea procedurii pentru reevaluarea ofertelor depuse în cadrul licitaţiei pentru realizarea manualelor şcolare, după ce trei contestaţii au fost admise, şase admise în parte şi două respinse.

O zi mai târziu, Ministerul Educaţiei a susţinut că întârzierea noilor manuale pentru clasele I şi a II-a este din vina "celor care au blocat procedura" şi a asigurat elevii, cadrele didactice şi părinţii că acestea acestea vor ajunge în şcoli imediat ce licitaţia se va finaliza.

Citeşte şi:

Ministerul Educaţiei a terminat de reevaluat ofertele pentru noile manuale. Editorii acuză fraudarea licitaţiei

Cum vor preda învăţătorii după noua programă, cu manualele vechi

Mai multe pentru tine:
Mariana Moculescu, revoltă maximă! Nu a fost lăsată să intre la priveghi! Mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €