Directorul executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi a pierdut procesul cu ANI

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valentin Popescu FOTO Facebook

Valentin Popescu, directorul executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi, pierde această funcţie, în urma hotărârii definitive pronunţate miercuri de către magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Acesta a pierdut procesul cu ANI, fiind acuzat de conflict de interese.

Agenţia Naţională de Integritate a constatat că, în calitate de director al instituţiei, Valentin Popescu a formulat şi semnat răspunsul la cererea Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare Mehedinţi (R.A.A.N.), prin care a fost de acord cu încheierea unui Contract de cesiune de creanţă între R.A.A.N. Mehedinţi şi S.C. Energoutilaj Prest-Serv S.R.L. pentru suma de 136.393,58 lei în favoarea acestei societăţi comerciale (la care persoana evaluată are calitatea de asociat, iar tatăl său este asociat şi administrator).

Totodată, au fost identificate indicii privind săvârşirea de către Valentin Popescu a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301, alin. (1) din Codul Penal, întrucât acesta a acceptat plata sumei de 136.393,58 Lei către S.C. Energoutilaj Prest-Serv S.R.L., prin exprimarea acordului pentru încheierea Contractului de cesiune de creanţă, şi a semnat ordinele de plată.

Având în vedere aceste aspecte, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu-Severin în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea de către Valentin Popescu a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României.

Valentin Popescu  va fi decăzut din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online